România a înregistrat o creştere economică de 4,2%, în primul trimestru din 2018.

Economia Romniei a crescut în primul trimestru al acestui an cu 4,2 la sută, arată datele publicate joi dimineaţă de Institutul Naţional de Statistică de la Bucureşti, informează TVR.Moldova.

În primul trimestru al acestui an, a fost o creştere de 4,2 la sută, faţă de acelaşi trimestru de anul trecut, în date ajustate sezonier. Datele brute arată o creştere de 4 %. Îngrijorător este faptul că faţă de trimestrul anterior, adică ultimul de anul trecut, avem o stagnare. Aceste date au fost anunţate de Institutul Naţional de Statistică, plus detalii privind sursele acestor creşteri.

În principal industria şi comerţul au susţinut această creştere economică cu creşteri de peste 4 % pentru ambele domenii.

Consumul este şi de această dată principalul determinant al creşterii economice. Pe locul doi urmează investiţiile care şi ele au un plus de aproximativ 5%.

În schimb, exporturile au frânat creşterea economică, pentru că am importat mai mult decât am exportat şi asta este îngrijorător. Experţii de la FMI avertizează într-un comunicat, că avem o supraîncălzire a economiei din cauza inflaţiei, a deficitului bugetar şi a celui comercial. Experţii recomandă României o politică monetară mai prudentă.

“În opinia staff-ului, o ţintă fiscală mai adecvată având în vedere perspectiva ciclică ar fi un deficit de 2% din PIB, ceea ce ar necesita măsuri echivalente cu 1,5% din PIB pentru că ţinta de deficit de 3% a autorităţilor nu este susţinută în mod suficient cu măsuri… Reducerea şi mai mult a deficitului la 1,5% din PIB până în 2020 ar ajuta România să facă tranziţia la obiectivul bugetar MTO de 1% din PIB”, se arată în raportul FMI.

În opinia experţilor FMI, politica fiscală ar trebui să se concentreze pe îmbunătăţirea colectării veniturilor, pe creşterea eficienţei cheltuielilor şi pe o mai bună absorbţie a fondurilor europene.

Şi Guvernul se aşteaptă anul acesta la o creştere economică mai mică decât anul trecut, prognozând în proiectul de buget o creştere de 5,5 %.