Guvernul a aprobat, prin hotărâre, deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat cu Republica Moldova, Bumbăta – Leova, precum şi înfiinţarea Punctului Vamal de Frontieră Bumbăta, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, informează agerpres.ro.

 

Cărbunaru a precizat că decizia a fost luată pentru fluidizarea traficului transfrontalier la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina şi Republica Moldova.

„După debutul agresiunii militare ruse din Ucraina, Guvernul României a făcut demersuri continue de a sprijini autorităţile din Ucraina, dar şi cetăţenii ucraineni, inclusiv din perspectiva fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, fie că ne referim la graniţa cu Ucraina sau la graniţa cu Republica Moldova, de asemenea, utilizată pentru tranzitul de mărfuri, dar şi de persoane dinspre Ucraina. Ca atare, continuă demersurile de a reduce timpii de aşteptare, atât în privinţa tranzitului comercial, cât şi în privinţa cetăţenilor. Astăzi urmează, în baza deciziei luată de Guvern, să fie făcute demersurile pentru a deschide noul punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova, Bumbăta – Leova, precum şi înfiinţarea Punctului Vamal de Frontieră Bumbăta, aflată în subordinea Biroului Vamal de Frontieră Albiţa, pentru traficul internaţional rutier, în sectorul unui pod flotant care va fi instalat între aceste două localităţi Bumbăta, România, respectiv Leova, Republica Moldova”, a afirmat Cărbunaru.

El a precizat că operaţionalizarea acestui punct de trecere, care va funcţiona în baza hotărârii de Guvern aprobată miercuri, se va realiza după asigurarea infrastructurii necesare, a personalului şi utilităţilor, „în contextul în care fluidizarea traficului la frontiera dintre România şi Republica Moldova este o prioritate”.

Cărbunaru a menţionat că ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi omologul său din Republica Moldova vor fi prezenţi joi la Albiţa pentru a asista la momentul în care vor începe controalele coordonate la frontiera dintre România şi Republica Moldova, o altă măsură care va contribui la fluidizarea traficului dintre România şi Republica Moldova”.

El a mai spus că Guvernul a mai aprobat, printr-un memorandum, ca punctul de trecere a frontierei de la Isaccea, respectiv Orlovka din Ucraina, va funcţiona şi în regim portuar pentru a ameliora tranzitarea frontierei de stat dintre România şi Ucraina, în prezent acesta funcţionând în regim de bac.