Anul 2026 a fost declarat oficial „Anul Constantin Brâncuși”, marcând reafirmarea unei moșteniri culturale care a transformat definitiv imaginea României în lume. Într-o declarație acordată pentru AGERPRES, președintele Academia Română, Ioan-Aurel Pop, a subliniat dimensiunea universală a operei lui Constantin Brâncuși și locul său central în patrimoniul artistic mondial.
„Constantin Brâncuși este unul dintre cei mai cunoscuți români pe plan mondial, încă din timpul vieții sale. ‘Poet al formelor cioplite’, Brâncuși a construit o vastă operă, de o remarcabilă complexitate tematică. După trecerea din viața aceasta, faima sa și a operelor sale nu a încetat să sporească”, a declarat acad. Ioan-Aurel Pop, subliniind că lucrările sculptorului continuă să ocupe „un loc de cinste printre marile creații artistice ale lumii”.
Președintele Academiei Române a amintit că artistul și-a lăsat moștenire opera lumii prin atelierul său de la Paris, dar și României, prin ansamblul monumental de la Târgu Jiu – o capodoperă a artei moderne universale. Coloana fără sfârșit, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului formează un triptic simbolic dedicat eroilor, dar și un manifest estetic care a redefinit sculptura secolului XX.
Ioan-Aurel Pop a evocată și relația complicată a lui Brâncuși cu România anilor ’50, afirmând că sculptorul nu își putea lăsa opera unei țări aflate „în captivitate comunistă rusească (sovietică)”. Recunoașterea oficială deplină a geniului său în România a venit abia după 1964, odată cu o relativă deschidere culturală, când ansamblul de la Târgu Jiu a început să fie restaurat și pus în valoare, după ani de neglijență.
Un moment simbolic s-a produs în 1990, când Constantin Brâncuși a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, o reparație morală târzie pentru unul dintre cei mai mari creatori ai modernității.
Declararea anului 2026 drept „Anul Constantin Brâncuși” reprezintă nu doar un gest comemorativ, ci și o reafirmare identitară. Într-o lume marcată de fragmentări și contestări culturale, opera brâncușiană rămâne o punte între tradiția românească și universalitate, între rădăcină și zbor.
Prin Brâncuși, România nu a oferit doar un artist lumii, ci o viziune: aceea că esența formelor, simplitatea și profunzimea pot vorbi în toate limbile pământului.
