De astăzi încep primele schimburi de energie electrică dintre România şi Republica Moldova

„Primele schimburi comerciale de energie electrică cu Ucraina/ Republica Moldova, după sincronizarea cu reţeaua europeană, vor fi realizate începând cu 30 iunie, pe interconexiunea cu România. Această realizare a fost obţinută cu eforturile operatorilor de transport şi sistem implicaţi şi cu sprijinul Entso-E”, informează operatorul de transport şi de sistem din România „Transelectrica”, conform trm.md

Comercializarea energiei electrice pe celelalte interconexiuni (Ucraina-Slovacia, Ucraina-Ungaria şi Moldova-România) va urma ulterior, după definitivarea aspectelor legate de regulile de licitaţie.

Capacitatea comercială totală va fi limitată în primă fază la 100 MW, iar după această etapă iniţială, este de aşteptat ca valorile comercializate să crească treptat, în urma unei evaluări lunare a impactului volumelor schimbate asupra stabilităţii şi securităţii sistemului energetic.

„Transelectrica” mai precizează că în perioada imediat următoare, se va finaliza şi procesul de armonizare a detaliilor tehnice şi comerciale privind schimburile între România şi Republica Moldova.

Amintim că, în luna martie, la doar o lună de la debutul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse, Uniunea Europeană a acţionat pentru sincronizarea reţelei electrice a Ucrainei şi Republicii Moldova cu reţeaua electrică europeană. Această sincronizare a fost necesară pentru a permite schimburile comerciale de energie electrică dintre Europa, Republica Moldova şi Ucraina.