La Chişinău şi la Iaşi se desfăşoară cea de X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru”. În Republica Moldova festivalul are loc pe 14-15 mai, fiind organizat de către Centrul Cultural-Ştiinţific „Grigore Vieru” din Chişinău şi mai mulţi parteneri, scrie IPN.

Astăzi, la Chişinău, începând cu ora 10:00, vor avea loc depuneri de flori și un recital poetic la bustul poetului Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Stefan cel Mare şi Sfânt”. Programul va continua la ora 11:30 cu un recital de muzică și poezie Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”, organizat la Liceul de creativitate și inventică „Prometeu-Prim”. Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” organizează, la ora 14:30, un medalion literar-artistic și o expoziție de carte cu genericul „Poet al Cetății Graiului. Prima zi se de festival se va încheia cu Gala Premiilor Festivalului, la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, începând cu ora 18:00.

Evenimentul va continua pe 15 mai în Sala Mică a Academiei de Științe a Republicii Moldova, unde se va desfășura simpozionul științific „Grigore Vieru, omul duminicii”, cu începere de la ora 10:30. La ora 13:00, la Trușeni, în preajma Complexului monumental „Scriitorii Unirii”,  va avea loc un medalion literar-artistic „Grigore Vieru – Poetul Unirii”, organizat de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Filiala Chișinău.

În ziua de 16 mai, de la ora 12:00, în Sala Consiliului Primăriei Iași va avea loc deschiderea oficială a festivalului la Iași și conferința „Grigore Vieru, poet și tribun al spațiului românesc”, susținută de criticul și istoricul literar Ion Pop și recitalul muzical pe versuri de Grigore Vieru „Taina care ne apără”, susținut de Grupul vocal al Liceului „Prometeu-Prim” din Chișinău.

În aceeași zi, de la ora 15:30, la Palatul Copiilor din Iași, elevii din Republica Moldova și din Iași vor susține un spectacol comun de muzică și poezie Numele tău”. În Sala de spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Tătărași, de la ora 17:00, iubitorii creației lui Grigore Vieru vor avea ocazia să participe la spectacolul „Rădăcina de foc”, ce va include un recital de cântece patriotice, prezentat de Corul Marii Uniri din Iași.

În ultima zi a festivalului, începând cu ora 10:00, se vor depune flori la bustul poetului Grigore Vieru din Parcul Copou, iar la ora 12:00 – la Muzeul Mitropolitan Iași, Sala SINAXAR, se vor ține dialoguri culturale și conferințe cu genericul „Grigore Vieru – poetul, învățătorul, tribunul”, la care vor participa personalități marcante ale culturii române.

Prima ediție a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru” a avut loc în 2009, între 9 și 12 octombrie.