Poet, gazetar, doctor în litere, Radu Demetrescu Gyr s-a născut în anul 1905 la Câmpulung Muscel. A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic ”În munţi”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, unde era elev. Devenit student al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, a publicat primul volum de versuri ”Linişti de schituri” în 1924. Gyr a colaborat la numeroase reviste ale vremii şi a fost membru important al Mişcării Legionare, el conducând legionarii din zona Olteniei. Radu Gyr a fost autorul textului ”Sfânta tinereţe legionară”, imnul neoficial al Mişcării Legionare.

Poetul şi-a petrecut aproape 20 de ani în închisoare. Prima perioadă de detenţie a fost în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Atunci a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu şi alţi intelectuali care împărtăşeau ideile extremei drepte. După eliberarea din detenţie, a fost trimis, pentru „reabilitare”, în batalioanele de la Sărata. S-a întors din război rănit, dar cu o raniţă plină de poeme pe care le-a publicat în 1942, în volumul ”Poeme de războiu”. Cartea a fost cenzurată de regim.

 În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariştilor creştini”, alături de Nichifor Crainic şi Pamfil Şeicaru. Justiţia l-a condamnat la 12 ani de detenţie politică. A revenit acasă în 1956. Comuniştii l-au arestat din nou şi l-au condamnat la moarte pentru poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, considerată de autorităţi drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Radu Gyr – Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Nu pentru-o lopata de rumena pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru vazduhul tau liber de mâine,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tau curs prin santuri,
pentru cântecul tau tintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tau pus în lanturi,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâsnita-n masele,
ci ca sa aduni chiuind pe tapsane
o claie de zari si-o caciula de stele,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Asa, ca sa bei libertatea din ciuturi
si-n ea sa te-afunzi ca un cer în bulboane
si zarzarii ei peste tine sa-i scuturi,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Si ca sa pui tot sarutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ti ies inainte,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Ridica-te, Gheorghe, pe lanturi, pe funii!
Ridica-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Si sus, spre lumina din urma-a furtunii,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Poezia a fost scrisă în timpul primei detenţii. Poetul a creat-o în celulă şi a memorat fiecare vers. În perioada de libertate de după 1956, Radu Gyr a aşternut poezia pe hârtie. Versurile au fost considerate de autorităţi drept o instigare împotriva regimului comunist.

Pentru versurile din „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, Radu Gyr a primit, iniţial, pedeapsa cu moartea. “Tribunalul în numele poporului hotărăşte: făcînd aplicarea articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurecţie armată prevăzută şi pedepsită de articolul 211 Cod Penal prin schimbarea calificării conform articolului 292 Cod Juridic Militar din crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută şi pedepsită de articolul 209 punct 1 Cod Penal”, scria în sentinţa judecătorească din 1959. Poetul a făcut recurs în aprilie 1959, dar cererea a fost respinsă.   Comuniştii îi vor comuta ulterior sentinţa la 25 de ani de muncă silnică. Închis în temniţa comunistă, Radu Gyr a aflat abia după 11 luni de modificarea sentinţei. Poetul a efectuat, în final, şase ani de detenţie. A fost eliberat din închisoare la amnistia generală din 1964.

Radu Gyr a murit la Bucureşti, pe 29 aprilie 1975. La aproape patru decenii de la dispariţia sa, în urma demersurilor făcute de unicul său copil, Simona-Carmen Popa, poetul a fost reabilitat de instanţa românească. În 2010, fiica poetului a cerut magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti revizuirea condamnării primite de tatăl său în baza Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Fiica poetului a cerut constatarea judiciară a caracterului politic al condamnării tatălui la 20 de ani de detenţie, reabilitarea tatălui său, daune morale de 3 milioane de euro şi daune materiale de un milion de euro pentru confiscarea averii. Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au recunoscut caracterul politic al hotătârii din martie 1959  şi au admis daune morale de 20.000 de euro. În urma recursului făcut la Curtea de Apel Bucureşti s-a decis irevocabil că decizia de condamnare a lui Radu Gyr a avut caracter politic, dar nu s-a admis plata daunelor morale.

Radu GyrÎndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

Poetul a fost un adevărat erou și martir al națiunii române, ce va trăi veșnic prin noi…