Descris de editorii AFP drept un „aristocrat al dubiului şi un dandy al metafizicii”, scriitorul român Emil Cioran, ale cărui opere au fost scrise majoritar în limba franceză, decedat la Paris în 1995.

 

 

Acest „stilist al disperării”, care obişnuia să spună că preferă”să moară decât să se întindă şi să caşte”, a alcătuit un sistemfilosofic marcat de mult umor negru.

Născut în satul Răşinari din Transilvania, acest fiu de preotortodox a trăit până la vârsta de 26 de ani în România, unde şi-apublicat primele cărţi – „Pe culmile disperării”, la vârsta de 22 de ani, şi „Lacrimi şi sfinţi”, un volum filozofic care a provocatun imens scandal în ţara lui natală.

Pe atunci, tânărul Cioran s-a lăsat cuprins de febra  naţionalismului, simpatizând mai întâi cu hitlerismul, iar apoi cu Garda de Fier.

După ce haosul s-a instalat în ţara lui, Cioran apărăsit România în 1937, graţie unei burse de studii, iar apoi s-astabilit definitiv în Franţa.

După ce operele sale au fost interzise de regimul comunist dinRomânia, Cioran a renunţat la limba lui maternă în 1947 şi a decissă scrie doar în franceză, într-o limbă cizelată, în care gustulsău pentru aforism se aliază cu un anumit lirism. „Stilul, care m-ainteresat atât de mult, l-am adoptat pentru că am văzut în el osfidare a neantului”, scria Emil Cioran în renumitele sale”Caiete”.

Deşi a trăit în Franţa până la moarte, nu a cerut niciodată cetăţenia franceză.

Apropiată de Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Henri Michaux şiFernando Savater, filosofia sa a fost inspirată de Friedrich Nietzsche, Arthur Schopenhauer şi Søren Kierkegaard.

Titlurile cărţilor scrise de acest autor suferind de insomniecronică anunţă de fapt „culoarea” operei sale, o evidentă nuanţă denegru, străbătută de luciditate: „Précis de décomposition” (Tratatde descompunere), publicată în 1949, „Syllogismes de l’amertume”(Silogismele amărăciunii), „De l’inconvénient d’être né” (Despreneajunsul de a te fi născut) şi „La tentation d’exister” (Ispita dea exista). Ultimul său roman, intitulat „Aveux et anathèmes”, afost publicat în 1987.

Într-un eseu conceput sub forma unui omagiu, care a fos tpublicat recent, institulat „Cioran, éjaculations mystiques”(publicat de editura Le Seuil, n.r.), Stéphane Barsacq nu ascunde nimic din episodul antisemit al tânărului Cioran, nici din filosofia cinică a acestui mare seducător care scria: „Demnitatea unei iubiri depinde de afecţiunea tristă care urmează după o clipăîn care ţi-au curs balele” sau „Orgasmul este un paroxism. Ca şi disperarea. Unul durează o clipă. Celălalt, o viaţă”.

În scrierile sale, Emil Cioran povestea adeseori despre nopţile sale de insomnie şi despre lungile lui plimbări nocturne.

A locuit timp de multe decenii într-o mansardă din cartierulparizian Odéon, despre care spunea că era turnul lui de fildeş, şia primit numeroase premii literare, precum Prix Morand, ce i-a fostdecernat în 1988 de Academia franceză.

Rămas sărac, a continuat să frecventeze restaurantul universitar din Paris până la vârsta de 40 de ani, înainte ca oficialii francezi să-i interzică accesul – un episod pe care l-a trăit cu o intensitate dureroasă.

După 12 opere salutate de critici, publicarea postumă, în 2009,a romanului „De la France” s-a bucurat de un mare succes internaţional. „Am cunoscut toate eşecurile posibile, chiar şi succesul”, obişnuia el să spună.

Fără să se fi întors niciodată în ţara natală, EmilCioran a murit la Paris, în 1995.