Un studiu de ultimă oră coordonat de către profesorii Mark Stoeckle (Universitatea Rockefeller din New York) și David Thaler (Universitatea din Basel, Elveția) a reliefat faptul că aproape 90% dintre animalele de pe pământ au apărut cam în același timp, informează Tech Times.
Mai precis, aceștia au descoperit că nouă din 10 specii de animale au apărut cam în același timp cu oamenii, respectiv cu 100.000 – 200.000 de ani în urmă.
„Această concluzie este foarte surprinzătoare”, a spus Thaler „și am luptat împotriva ei cât am putut de mult”.
În ultimele decade, sute de oameni de știință au colectat peste 5 milioane de „coduri de bare” din ADN-urile a peste 100.000 de specii de animale din diferite părți ale globului, astfel că Stoeckle și Thaler s-au uitat prin peste 5 milioane de „amprente” genetice.
Există două tipuri de ADN: cel nuclear, familiar opiniei publice, cel care se transmite de la părinți la urmași.
Și mai există un ADN mai puțin cunoscut, cel găsit în mitocondriile celulelor. Mitocondriile produc energie pentru celulă și conțin 37 de gene. Una dintre aceste gene este Cytochrome c oxidase I sau COI, prescurtat. Toate speciile au un ADN micondrial similar, dar ADN-ul lor conține și diferențe suficiente astfel încât să le separe.
Paul Herbert, biolog și directorul Institului Biodiversității din Ontario, a dezvoltat o nouă metodă de a identifica speciile studiindu-le gena COI.
Astfel, analizănd această genă, Stoeckle și Thaler au ajuns la concluzia că majoritatea animalelor au apărut simultan. Ei au găsit că mutația neutră între specii nu a fost așa de variată precum se așteptau. Mutația neutră semnifică micile schimbări ale ADN-ului care apar de-a lungul generațiilor.
Evident, cei doi nu știu cum a fost posibil așa ceva. Profesorii susțin că există posibilitatea ca un eveniment neașteptat să cauzeze o traumă la nivel planetar astfel încât să distrugă majoritatea speciilor. Oamenii de știință susțin că această teorie e valabilă pentru dispariția dinozaurilor acum 65 de milioane de ani.
Pe de altă parte, creștinismul susține că Dumnezeu a creat animalele și tot ce este viu în ziua a patra: „Apoi a zis Dumnezeu: „Să mișune apele de vietăți, ființe cu viață în ele și păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Și a fost așa.
A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape și toate ființele vii, care mișună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, și toate păsările înaripate după felul lor. Și a văzut Dumnezeu că este bine.
Și le-a binecuvântat Dumnezeu și a zis: “Prăsiți-vă și vă înmulțiți și umpleți apele mărilor și păsările să se înmulțească pe pământ!” (Facerea 1, 20-22).
Descoperirea celor doi profesori anulează teoria evoluționistă a lui Darwin, ce afirma că animalele și oamenii au evoluat în timpul a mii de ani, din alte specii.
sursa: activenews