Sute de familii de români din regiunea Cernăuți ar putea fi lipsiți de subvenţii de stat din motivul că copii lor au posibilitatea de a beneficia de burse acordate de Guvernul României,  potrivit  portalului „Buknews” și ziarului ucrainean „Ceas”. 

 

Presa ucraineană scrie că în timpul apropiat Ministerul politicii sociale al Ucrainei va elabora proiectul hotărârii Cabinetului de Miniştrii, care va preciza dreptul de a obţine subvenţii de către acei ce primesc mijloace financiare din bugetele altor state, inclusiv din bugetul României. Cercetările vor fi realizate de angajații Ministerului de Finanțe și Instituțiile subordonate.

Iniţiativa respectivă s-a ivit după ce Guvernul României a declarat că va plăti burse unui număr anumit de elevi din şcolile cu predare în limba română din Ucraina.

Din sursele presei ucrainene, mărimea bursei e de peste 15 mii grivne pe an.  În 2018 de propunerea României se pot folosi  până la  1000 de elevi din regiunile Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa. Aceste burse vor intra în veniturile familiei şi vor influenţa asupra subvenţiilor acordate de statul ucrainean, scrie „Ceas”.

Reamintim că Pachetul educațional inițiat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), dedicat sprijinirii studiului în limba română pentru etnicii români din Ucraina a fost aprobat în data de  9 mai 2018, de către Plenul Camerei Deputaților cu 252 de voturi pentru, obținându-se unanimitate în cvorumul prezent în sală.

Prin Legea nr. 122/04 iunie 2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum şi pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina, au fost modificate condițiile de acordare a burselor sau stimulentelor financiare. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 471/07 iunie 2018.

În baza Legii nr. 122/4 iunie 2018, Art. I, alin. 3 (1), se aprobă plata de burse sau stimulente financiare în cuantum de 200 lei/lună/bursă sau stimulent financiar, pentru elevii etnici români cu domiciliul în Ucraina, înscrişi în clasa I a anului şcolar 2017-2018, care studiază în şcolile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă, din sistemul de învăţământ preuniversitar din Ucraina.

 

Sursa: Bucpres.