Asociația Promo-LEX solicită Guvernelor Republicii Moldova și Federației Ruse, precum și instituțiilor internaționale să monitorizeze situația respectării dreptului la libera exprimare și întrunire în regiunea transnistreană.

 

Organizația informează că un grup de persoane din regiunea separatistă a depus o plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, care a fost înregistrată recent și urmează să fie examinată în timpul apropiat.

Promo-LEX amintește despre un protest desfășurat la Tiraspol în iunie 2018, în urma căruia au fost reținute mai multe persoane, iar organizatorul întrunirii, Oleg Horjan, președinte al unui partid de opoziție din regiune, rămâne în detenție până în prezent.

El este deținut în penitenciarul Hlinaia, în condiții care sunt calificate drept inumane și degradante potrivit constatărilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante și raportorilor speciali care au vizitat regiunea transnistreană, se arată într-un comunicat al Promo-LEX.