Patriarhul ortodox rus Kirill a declarat că se simte ofensat de ceea ce el a catalogat drept tentative ale guvernului bulgar de a dilua rolul țării lui în războiul ruso-turc din 1877-1878, care a deschis calea eliberării Bulgariei după cinci secole de cârmuire otomană.

 

Kirill a fost deranjat de faptul că premierul bulgar Boiko Borisov le-a mulțumit șl altor țări din regiune pentru ajutorul dat Bulgariei în războiul cu Imperiul Otoman.

Bulgaria a aniversat sâmbătă 140 de ani de la semnarea Tratatului de la San Stefano, care a pus capăt războiului și a proclamat independența Bulgariei, ocazie cu care Kirill și patriarhul ortodox bulgar Neofit au ținut o slujbă de comemorare. „Am fost foarte lezat de faptul că, potrivit retoricii oficiale a reprezentanților statului [bulgar], Polonia, Lituania si Finlanda au jucat aproape același rol cu Rusia”, a declarat Kirill, citat de New York Times și preluat de Rador.

Premierul bulgar, Boiko Borisov, le-a scris omologilor săi din Polonia, România, Muntenegru, Moldova și Ucraina, mulțumindu-le pentru participarea unor oameni din aceste țări la război. Borisov și-a exprimat o gratitudine similară și în cadrul unor convorbiri telefonice cu președinții Finlandei și Serbiei.