Premierul Maia Sandu va merge la Moscova la începutul lunii septembrie, ea fiind invitată în capitala Rusiei de către omologul său Dmitri Medvedev.
Ea a declarat marți, în cadrul unui interviu pentru TASS, că la începutul lunii septembrie la Moscova va merge ministrul de Externe, iar la scurt timp după va ajunge și ea în capitala Federației Ruse.

 

„Planificăm să discutăm întregul spectru al agendei bilaterale, incluzând în primul rând aspecte comerciale, șederea cetățenilor noștri în Rusia, problemele reglementării conflictului transnistrean, prezența militară rusă în regiune, lupta împotriva spălării banilor și cooperarea în găsirea fondurilor furate de fosta din bugetul național și transferate în alte state”, a declarat premierul.

Întrebată de ce pe timpul fostei guvernări relațiile între Chișinău și Moscova au fost atât de proaste, Maia Sandu a spus că „Guvernul nu a fost condus de Filip, ci de oligarhul Vladimir Plahotniuc, care a preluat puterea în țară și fără a ocupa funcții publice, a condus totul, transformând țara într-o sursă de îmbogățire a sa”.
„În relațiile externe el nu a acționat în baza intereselor naționale, ci a intereselor personale. De fapt, am avut un regim criminal cărui nu-i păsa de Vest sau de Est – reprezentanții săi au preluat puterea în țară și au jefuit-o sub sloganuri proeuropene”, a completat Sandu.

 

sursa: Cotidianul.md