Mitropolitul Petru al Basarabiei și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, au avut miercuri o întrevedere la Chișinău, în cadrul căreia au stabilit principalele obiective de cooperare pentru anul 2026. Discuțiile s-au desfășurat în baza acordului de colaborare semnat între Mitropolia Basarabiei și Ministerul Apărării în anul 2023.
Potrivit celor două instituții, agenda întâlnirii a vizat consolidarea programelor morale și spirituale dedicate militarilor, sprijinirea activităților educaționale și dezvoltarea inițiativelor menite să întărească responsabilitatea civică și demnitatea celor aflați în serviciul țării.
Mitropolitul Petru a exprimat recunoștința Mitropoliei Basarabiei pentru deschiderea și colaborarea Ministerului Apărării, subliniind rolul esențial al suportului spiritual în viața militarilor. La rândul său, ministrul Anatolie Nosatîi a mulțumit pentru sprijinul constant oferit de Mitropolie și pentru implicarea acesteia în activitățile dedicate personalului militar, accentuând necesitatea continuării parteneriatului „într-un spirit de responsabilitate, solidaritate și grijă față de oameni”.
Întâlnirea a avut loc la scurt timp după întrevederea Mitropolitului Petru cu Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, desfășurată la începutul acestei săptămâni.




































