Guvernul a aprobat astăzi Acordul privind cooperarea în domeniul turismului între R. Moldova și România, semnat la 22 noiembrie 2018.

Documentul prevede inclusiv lansarea unui traseu turistic ruta Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Deja în luna februarie un grup de experți din România vor veni în Republica Moldova pentru a începe elaborarea acestei rute care ar urma să fie lansată în toamna acestui an, a declarat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Proiectul mai prevede și constituirea unei comisii mixte care se va întruni cel puțin o dată în an pentru a conveni măsurile menite să stimuleze cooperarea turistică.

Acordul va înlocui câteva protocoale în domeniul turismului semnate în anii 90 ai secolului trecut. Guvernele României și Republicii Moldova au mai semnat un Acord în domeniul turismului în anul 2005, dar nu intrat în vigoare pentru că România nu ar fi îndeplinit prevederile interne necesare, potrivit Executivului de la Chișinău.