Premierul ucrainean Denys Shmyhal a cerut joi României să declare Rusia „stat sponsor al terorismului”, potrivit traducerii oficiale a discursului susținut de acesta la conferința comună de presă cu premierul Nicolae Ciucă la punctul de trecere a frontierei Vicovu de Sus-Krasnoilsk.

 

O astfel de inițiativă din partea României ar presupune încetarea de facto a oricărei relații diplomatice, economice și politice cu Federația Rusă. Ucraina a cerut în mod repetat comunității internaționale să adopte o astfel de decizie la nivelul fiecărui state membru UE și NATO, scrie G4Media.

Președintele SUA, Joe Biden, a respins această cerere în septembrie. Cu toate acestea, mai mulți membri ai Congresului SUA au inițiat o astfel de cerere către Casa Alba.

Premierul Nicolae Ciucă nu a făcut nici un comentariu legat de această cerere în conferința de presă comună cu omologul său ucrainean.

De asemenea, premierul Denys Shmyhal a cerut României, în același discurs, ”să sprijine inițiativa de a exclude Moscova din Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN)”. OCEMN este o organizație din care fac parte statele riverane Mării Negre și are o activitate relativ slabă. Cu toate acestea, OCEMN este unul dintre puținele formate internaționale în care mai există un dialog al țărilor occidentale cu Rusia.