Două instituții de învățământ și două instituții medicale vor fi modernizate cu sprijinul Guvernului Japoniei. Luni, 10 decembrie, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, a semnat alături de directorii celor patru instituții contractele de grant pentru implementarea a patru noi proiecte în cadrul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”. Suma oferită este de 267130 de dolari, bani nerambursabili, transmite IPN.

 

 

Unul dintre proiecte vizează modernizarea echipamentului medical la Spitalul raional Fălești, pentru care se va aloca 83279 de dolari. Directorul spitalului, Iurie Osoianu, a spus că în cadrul proiectul instituția pe care o conduce va beneficia de două dispozitive medicale, așteptate de către comunitatea medicală din raion. Potrivit lui Iurie Osoianu, ca rezultat va spori calitatea actului medical și gradul de satisfacere a intereselor pacienților.

Centrul Prenatal al Spitalului raional Edineț va primi 60504 de dolari pentru dotarea cu echipament medical. Directorul spitalului, Anatol Guţu, a declarat că investițiile făcute urmăresc creșterea nivelului de asistență medicală acordată pacienților. Anatol Guţu a amintit că în 2001 instituția pe care o conduce a mai beneficiat de un proiect din partea Guvernului Japoniei de dotare cu echipament, care s-a învechit, iar între timp cerințele pacienților au crescut.

Gimnaziul din satul Pelinia, Drochia, va beneficia de 75037 de dolari pentru reparația acoperișului. Directorul gimnaziului, Ion Băbălău, a menționat că instituția de învățământ a fost creată în 1960. Între timp, acoperișul a avut de suferit de două ori din cauza calamităților naturale, iar starea în care este astăzi, creează dificultăți procesului educațional. Ion Băbălău spune că Gimnaziul este frecventat de către aproape 250 de elevi, instruiți de 22 de profesori.

Gimnaziul din satul Domulgeni, Florești, urmează să beneficieze de 48310 de dolari pentru renovarea cantinei. Directorul gimnaziului, Maria Vetricean, spune că recent a fost modernizat blocul sanitar al instituției, iar pentru ca elevii să fie stimulați să învețe mai bine ar trebuie să mănânce gustos și sănătos, iar în acest sens trebuie renovată cantina școlii. „Trebuie să acordăm o atenție deosebită tinereii generații fiindcă aceasta este viitorul nostru”, a spus Maria Vetricean.

Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, a declarat că au fost depuse mai multe dosare pentru a fi finanțate în cadrul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”. În cadrul procesului de examinare a dosarelor au fost efectuate vizite la toate obiectivele pentru care s-a solicitat finanțare, iar ca rezultat a fost apreciată necesitatea realizării a patru proiecte. Masanobu Yoshii a mai spus că în primăvară ar mai putea fi semnate câteva contracte de finanțate a altor proiecte în cadrul programului „Kusanone”.

Potrivit ambasadorului, programului „Kusanone” este unul de susținere financiară nerambursabilă, pentru a sprijini în mod direct eforturile autorităților locale și a instituțiilor publice. Scopul programului este de a promova securitatea umană și de spori calitatea vieții cetățenilor, de aceea majoritatea beneficiarilor sunt instituții medico-sanitare și educaționale.

Programul de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone” a fost lansat în Republica Moldova în 2008. De atunci și până în 2018 au fost implementate 51 de proiecte, preponderent în domeniile sănătății publice și educației școlare și preșcolare. Acestea au primit finanțare nerambursabilă de peste 4.2 milioane de dolari din partea Guvernului Japoniei.

Sursa: IPN