O nouă grădiniță, reparată din banii oferiți de România, a fost inaugurată astăzi în satul Sipoteni, raionul Călărași. Pentru renovarea acestei instituții preșcolare, Guvernul României a oferit 9,3 milioane de lei.

 

Grădinița de copii din satul Sipoteni, raionul Călărași a fost construită în anii 80, dar a fost abandonată după destrămarea URSS. Localnicii își amintesc că instituția,  care are trei blocuri și două nivele, a stat decenii întregi în paragină. Acum însă grădinița este renovată conform standardelor europene.

„Înainte aici erau numai pietre, numai buruieni, nu erau uși și ferestre”

„Era ca după bombardament, nici acoperiș nu era. Acum am intrat din curiozitate și am văzut cât e de bine. Aș vrea să mă fac și eu pentru o zi copil ca să vin la grădiniță. E o poveste aici!”

La grădinița din Sipoteni a fost reparat acoperișul, au fost montate uși și ferestre noi. Și  în interiorul instituției preșcolar au fost montate sisteme de încălzire, apă și canalizare. Grădinița a fost dotată și cu mobilier nou. Copiii, dar și educatorii, sunt mulțumiți de condițiile pe care le au în grădiniță.

„E bine la grădiniță. Învățăm să citim, să numărăm, să cântăm și să dansăm”, spune Vasile, unul dintre copilașii care frecventează grădinița.

„Eu am grupa mijlocie, copii de 4-5 ani. Am în grupă 22 de copii. În general, condițiile sunt extraordinar de bune comparativ cu alte grădinițe, avem și materiale didactice”, susține educatoarea Cristina Coșarca. 

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a declarat că Republica Moldova rămâne în continuare o prioritate pentru România.

„Dacă nu reușim astăzi să integrăm R. Moldova în Uniunea Europeană, am încercat prin ceea ce am făcut aici să vă aducem o bucată, o părticică de UE la dvs acasă(…) Vă asigur în continuare de faptul că România este și va fi întotdeauna alături de dvs. Anul acesta e un an important, când aniversăm Centenarul Marii Uniri. Este un an în care avem cu toții obligația să ne gândim la istorie, să venerăm memoria înaintașilor noștri, dar ce este mai important e că avem cu toții obligația să ne gândim la viitor și să pregătim cum se cuvine viitorul nostru comun în Uniunea Europeană”, a subliniat Daniel Ioniță.

La eveniment a participat și premierul Pavel Filip, care a mulțumit României pentru ajutorul oferit. „Simbolic anul acesta este și anul în care marcăm Centenarul Unirii. Noi am ales să facem această unire prin proiectele pe care le avem lansate și în derulare, vorbesc aici de interconectarea sistemelor de gaze naturale. Îmi doresc foarte mult să avem aceeași infrastructură de educație”, a menționat Pavel Filip. 

În prezent, grădinița din satul Sipoteni este frecventată de aproximativ 150 de copii. În total cu suportul României până acum au fost renovate aproape 850 de grădinițe din Republica Moldova. Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din R. Moldova, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro.