România anunță că suspendă contribuțiile pentru Agenția Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni (UNRWA), după acuzațiile că angajații săi ar fi implicați în atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, a anunțat Ministerul de Externe de la București.

„Nici o nouă contribuție voluntară României la UNRWA până la finalizarea anchetei. România continuă să acorde prioritate nevoilor civililor palestinieni, în special a celor afectați de conflictul din Gaza. România se coordonează îndeaproape cu partenerii externi”, a scris Ministerul român al Afacerilor Externe pe o rețea de socializare.

Astfel, România se alătură Austriei, Marii Britanii, Germaniei, Statelor Unite, Australiei și Canadei prin decizia de a întrerupe finanțarea agenției de ajutor, o sursă critică de sprijin pentru locuitorii din Fâșia Gaza.

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a promis duminică să tragă la răspundere „orice angajat al ONU implicat în acte de terorism”, potrivit Reuters.

În același timp, Antonio Guterres a implorat guvernele să continue să sprijine agenția ONU pentru refugiați palestinieni, după ce mai multe țări au întrerupt finanțarea.