Două pașapoarte de serviciu. Unul emis în 2000, altul în 2007. Emitent – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Beneficiar – Vladimir Plahotniuc, pe atunci doar om de afaceri. Cu aceste documente Plahotniuc a trecut hotarul Ucrainei de mai mult de 10 ori, inclusiv în scop diplomatic.Și omul de afaceri Vaja Jhashi a beneficiat de pașaport de serviciu, pe care l-a ridicat la nici o lună după ce a devenit cetățean al Republicii Moldova.Informația a ieșit la suprafață după ce RISE a reușit să consulte Registrul de frontieră al Ucrainei.

Vladimir Plahotniuc s-a bucurat de beneficiile pașaportului de serviciu cu mult timp înainte să devină om politic. Datele intrate în posesia RISE demonstrează că, între anii 2005-2009, actualul președinte al Partidului Democrat din Moldova a traversat hotarul Ucrainei de cel puțin 11 ori în baza a două pașapoarte de serviciu deținute în perioada 2000-2011. Scopul declarat al vizitelor: turistic, privat și chiar diplomatic.

8 septembrie 2005. Plahotniuc urcă la bordul unui avion privat cu destinația Kiev. Scopul declarat la intrarea pe teritoriul Ucrainei – „turism”.

16 februarie 2008. Plahotniuc zboară în Odesa, tot la bordul unui avion privat. De data asta vizita a avut scop „privat”. Nu se reține mult pe malul Mării Negre și, în aceeași zi, revine în Republica Moldova.

5 аugust 2008. Plahotniuc își ia zborul din Chișinău spre Kiev, de unde revine în aceeași zi. Călătoria-fulger a avut scop „diplomatic”.

Sunt câteva din călătoriile lui Plahotniuc în care acesta a prezentat grănicerilor ucraineni pașaportul său de serviciu. Document care i-a permis, potrivit unui răspuns oferit de Ambasada Ucrainei în Republica Moldova, să treacă frontiera în regim preferențial.

Continuare pe Rise