Republica Moldova condiționează aderarea Marii Britanii în Acordul internațional privind Achiziții Publice din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului de liberalizarea regimului de vize.

 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene vine cu precizări referitoare la articolul publicat de agenția de știri americană Bloomberg, care nota că Republica Moldova ar putea bloca accesul Marii Britanii la proiecte de 1,7 trilioane de dolari. În legătură cu poziția reticentă a Republicii Moldova față de aderarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Acordul internațional privind Achiziții Publice din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, Ministerul moldovean de Externe precizează că aceasta ar avea legătură cu procedurile complicate de obținere a vizelor de călătorie în Regatul Unit cu care se confruntă cetățenii și  agenții economici din țara noastră.

Această situație îi defavorizează în raport cu furnizorii din alte state, deoarece cetățenii moldoveni întâmpină dificultăți în procesul deplasării la fața locului și participării la tenderele anunțate de către autoritățile britanice, se arată în comunicatul Ministerului.

Ministrul Tudor Ulianovschi, a purtat ieri la Chișinău discuții cu Directorul pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Commonwealth-ului, Martin Harris, despre oportunitatea participării agenților economici la piața de desfacere din Marea Britanii.

Oficialii au discutat și despre problemele cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova, inclusiv deținătorii pașapoartelor diplomatice și de serviciu în procesul de obținere a vizelor pentru Marea Britanie, se subliniază în comunicat Ministerul amintește că Republica Moldova a liberalizat regimul de vize pentru toți cetățenii britanici încă din ianuarie 2007.

Dintre cele 47 părți semnatare ale Acordului privind Achizițiile Publice, Marea Britanie aplica regim de vize doar următoarelor 4 state: Republica Moldova, Ucraina, Armenia și Muntenegru, potrivit comunicatului MAEIE.

Bloomberg a scris despre faptul că, purtând pică Marii Britanii pentru că nu i-a  acordat în 2017 vize reprezentantului său la Organizaţia Mondială a Comerţului şi echipei sale, Republica Moldova decide să blocheze accesul acestei ţări la proiecte publice în valoare de 1,7 trilioane de dolari.