Șase localități din raionul Hâncești vor fi mai curate datorită unui serviciu modern de salubrizare și gestionare în comun a deșeurilor. Acesta va deservi cei peste 22.000 de locuitori ai satelor Cărpineni, Mingir, Negrea, Sofia, Bălceana și Voinescu.

 

 

Crearea acestui serviciu a fost posibilă datorită reorganizării ÎM „Cărpineni Servicii” într-un serviciu intercomunitar de depozitare și evacuare a deșeurilor. A fost procurată o autospecială modernă, precum și pubele pentru gospodării și agenți economici. În scurt timp, va fi construit un poligon ecologic cu o suprafață și un volum care va permite depozitarea deșeurilor pentru o perioadă de 15 ani.

„Pe teritoriul celor șase localități există circa 40 gunoiști neautorizate care afectează mediul înconjurător. Prin implementarea acestui proiect, ne-am propus să optimizăm serviciul, să lărgim aria de intervenție pentru a avea localități mai curate. Până acum, întreprinderea nu avea posibilitatea să presteze asemenea servicii conform standardelor în domeniu, mai ales pentru mai multe localități. Acum dispunem de tehnica de evacuare și presare a deșeurilor, fapt ce va optimiza și eficientiza acest serviciu”, a spus Ion Cărpineanu, primarul comunei Cărpineni.

Bugetul total al proiectului cu denumirea „ Rețea rurală transfrontalieră pentru un mediu ambiant curat” este de 290.015 Euro. Din această sumă, 162.587 Euro au fost oferiți, în formă de grant, de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Teritorial al Parteneriatului Estic (EaPTC) Moldova – Ucraina, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). 43.000 Euro este valoarea grantului oferit de Guvernul Elveției prin intermediul PNUD Moldova. Contribuția din bugetele locale este de circa 28.000 euro, cea a consiliului raional de 17.500 Euro, AO Speranța – 6000 Euro, iar 3.000 de Euro reprezintă suma colectată de la băștinașii din cele șase sate.

„În prezent, printre alte Obiective de Dezvoltare Durabilă, protecția mediului înconjurător constituie o prioritate, inclusiv a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare. Este de apreciat faptul că atât autoritățile locale din cele șase localități, cât și băștinașii, au depus eforturi comune pentru a-și asigura un viitor prosper și sigur din punct de vedere ecologic”, a menționat Radu Danii, coordonator de program la Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în R. Moldova.

Acesta este unul dintre puținele proiecte din țară, în cadrul căruia mai multe localități identifică prin consultări publice o problemă comună și își propun să o soluționeze cu implicarea băștinașilor.

„Băștinașii din Cărpineni s-au mai mobilizat și anterior pentru rezolvarea altor probleme locale stringente. Celelate cinci localități partenere ale proiectului sunt la prima experiență de acest fel. Asociația Băștinașilor din Cărpineni a împărtășit experiența gestionării unei asociații de băștinași și implicarea acestora în dezvoltarea locală, ne bucurăm să vedem primele roade comune”, a menționat Vera Păpușă, președinta Asociației de băștinași „Carpen-Terra”.

Serviciul de salubrizare îmbunătățit a fost lansat în cadrul evenimentului „Caravana curățeniei” – cu semnarea acordului de cooperare intercomunitară, prezentarea tehnicii noi procurate și semnarea primului contract de evacuare a gunoiului în una dintre localitățile partenere din proiect.