Primarul satului Ghelăuza, raionul Strășeni, Nicoleta Malai, a fost preluată azi de către o ambulanță, în stare de inconștiență, din sediul judecătoriei Buiucani a capitalei.

 

Medicii refuză să ofere avocaților diagnosticul privind starea pacientei, oferind detalii doar ofițerilor CNA. După trei ore de investigații primărița Malai a fost escortată din nou în celulă. În doar 2 zile Nicoleta Malai a pierdut 3kg 720gr.

Despre aceasta anunță purtătorul de cuvânt al Partidului Liberal Democrat din Moldova, Ion Terguță, potrivit căruia Nicoleta Malai se află în arest la Centrul Național Anticorupție după ce a refuzat o cerere de aderare la Partidul Democrat.

„La 17 noiembrie 2017, Malai Nicoleta, a fost invitată la sediul Partidului Democrat, comunicându-i-se deschis să părăsească Partidul Liberal, și să adere, împreună cu întreg consiliul local, la partidul de guvernământ. Malai Nicoleta a refuzat oferta, iar pe 20 noiembrie 2017, la ora 07.00, a fost reținută de CNA. Aceasta este acuzată de abuz în serviciu și corupere pasivă. Drept temei a servit un proiect de construcție a apeductului din localitatea Ghelăuza, raionul Strășeni, lucrări pe care statul nu le-a finanțat nici până în prezent”, scrie Ion Terguță pe pagina sa de Facebook.

Primarul a fost plasat în arest la domiciliu. La 12 martie 2018 i-a fost înlocuită măsura cu arest preventiv. Judecătorul a decis arestul Nicoletei Malai pe motiv că aceasta a participat la ședința de judecată, declinând citația procurorului pentru interogatoriu în biroul său.

Malai Nicoleta are în îngrijire un copil de 9 ani, iar soțul acesteia este la muncă în străinătate.

Ședința de judecată pe cauza Malai Nicoleta va fi stabilită la o dată ulterioară.

 

Sursa: Independent.md