Este o diferență majoră, semnificativă, față de finalul revenirii în URSS a trupelor sovietice, după războiul purtat un deceniu, în anii 1979-1989, pe târâm afgan.

 

Moscova a trâmbițat atunci victoria, deși eșecul era clar tuturor.

 

În schimb, presa de peste Ocean este dominată acum de sindromul drobului de sare.

 

Sunt inserate afirmații ale unor oficiali militari americani, cu grade mari, care au acționat în Afganistan, ce au estimat că în circa trei la șase luni de zile, actualul regim al președintelui Ashraf Ghani va fi înlăturat manu militari, de talibani.

 

O replică fermă a dat, la CNN, cel care l-a însoțit recent pe Ashraf Ghani în vizita la Casa Albă, respectiv Abdullah Abdullah – născut la 5 septembrie 1960 -, care conduce Înaltul Consiliu pentru Reconcilierea Națională.

 

El a fost candidat la alegerile prezidențiale, pe care oficial nu le-a câștigat, dar pentru că anterior a fost membru senior al Alianței Nordului și a activat în calitate de consilier al lui Ahmad Shah Massoud i s-a încredințat conducerea forumului menționat vizând reconcilierea afganilor.

 

În anii 1990, Massoud a condus aripa militară a guvernului împotriva milițiilor rivale, iar după preluarea puterii de către talibani, a fost principalul comandant al opoziției împotriva regimului lor, până la asasinarea sa, în anul 2001.

 

Revenind la Abdullah Abdullah, acesta a activat anterior ca director executiv al guvernului de unitate al Republicii Islamice Afganistan, iar înainte a fost ministru al afacerilor externe.

 

Anterior, a fost membru al Alianței Nordului, conlucrând cu Ahmad Shah Massoud.

 

Acest ultim detaliu este esențial, deoarece confirmă existența, în continuare, a unui grup puternic de afgani lucizi, deloc întunericiți de aberațiile talibanilor, cei ce își justifică interdicțiile pe care le promovează, chipurile, din perspectiva credinței islamice.

 

Abdullah Abdullah a precizat, sigur pe el, la CNN, că actuala structură a statului afgan va rezista asaltului taliban.

 

De altfel, cu toată propaganda lor victorioasă, talibanii nu controlează acum, în mod real, decât un sfert din teritoriul afgan.

 

În traducere liberă, contrar hărților defetiste publicate pe diferite arealuri electronice, 75% dintre guvernatorii afgani recunosc încă drept autoritate statală superioară pe oficialii de la Kabul.

 

Iar în privința controlului talibanilor acesta înseamnă, în mod concret, stăpânirea unor creste montane, menținerea unor tabere logistice în peșteri de altfel cunoscute localnicilor, patrularea unor localități unde cei care le conduc au declarat – spre liniștea cetățenilor de care răspund – că recunosc regimul taliban, în schimbul neafectării momentane a stilului lor zilnic de viață.

 

Pentru că aici vine și dușul rece pentru talibani!

 

Două decenii, copiii afganilor au fost îndemnați, de actualul regim de la Kabul, să urmeze școli succesive, să învețe limbi străine, să beneficieze de un sistem minimal de asistență medicală, să înțeleagă că în țara lor preferabilă este forța dreptului de a vota pe cei aleși la diferite nivele de conducere națională, nu dreptul forței bazată pe impunerea reîntoarcerii la întunericimile islamice ale talibanilor.

 

Este o iluzie să se creadă că doar cei care au tradus pentru americani și aliații lor au înțeles mersul nou al lumii în această parte a Orientului Mijlociu.

 

Fluxul de date, imagini și transmisii live, accesibile și prin cele mai moderne telefoane mobile, au permis tinerilor afgani să vadă luminile unei civilizații de care au fost frustrați în vremea regimului taliban.

 

Asta nu se uită și nu se poate șterge din memorie.

 

Noua generație de afgani, îndeosebi cei din mediul urban, înțeleg istoria predecesorilor, dar asta nu înseamnă că vor să mai trăiască precum cei umiliți de talibani.

 

Zilele trecute, femei afgane au ieșit în stradă, în Kabul și în unele capitale de provincii, cu mitraliere și lansatoare de rachete afirmând public că sunt „gata să lupte cu talibanii”.

 

Ele nu vor reîntoarcerea la decapitare și tortură, acestea fiind practicate pe timpul regimului talibanilor.

 

Și nu susțin ideea nefastă de continuare a războiului islamic.

 

O asemenea reacție inedită vine și pe fondul deciziei unor formațiuni talibane de a interzice femeilor să părăsească singure casele unde locuiesc!!!…

 

Iar ca tacâmul întunericit să fie complet s-a comunicat familiilor interesate că vor trebui respectate noi reglementări privind zestrea fetelor, adică mireasa trebuie să aducă soțului ei o sumă de bunuri și bani, la căsătoria lor!!!…

 

În plus, prin fluturași s-a confirmat exigența talibanilor ca femeile să poarte burqa.

 

Talibanii trec sub tăcere raporturile lor ostile cu armata afgană, ale cărei efective se ridică la circa 175.000 de militari.

 

După înlăturarea regimului taliban, la sfârșitul anului 2001 și formarea Administrației Interimane Afgane, Forțele Armate Afgane au fost treptat reconstruite de Organizația Națiunilor Unite, în primul rând de Statele Unite și alte state membre ale NATO.

 

Și ofițeri români au contribuit la instruirea tinerilor militari afgani, îndeosebi pentru lupta în localitate.

 

Am asistat la un asemenea antrenament și trebuie să confirm determinarea recruților afgani de a folosi inteligent terenul și de a utiliza adecvat armamentul din dotare.

 

Așa am aflat de faptul că unii dintre militarii care plecau în ceea ce noi numim permisii, nu mai reveneau în unități, ci se duceau, gata instruiți, la talibani.

 

Motivul?

 

Nicidecum unul religios, ci doar faptul că erau plătiți mai bine.

 

Chiar dacă nu sunt obișnuiți să își promoveze imaginea, așa cum o fac talibanii, generalii afgani – există și o femeie pilot militar cu grad de general – mențin încă un control profesional asupra majorității teritoriului afgan.

 

Cu un buget de două ori mai mare decât cel al armatei române, sumele provenind din ajutoare militare străine, îndeosebi din Statele Unite ale Americii și ridicându-se la aproximativ 13 miliarde de dolari, Forțele Armate Afgane au un număr mare de baze militare, care sunt situate în toată țara, inclusiv în Kabul, Kandahar, Herat, Balkh, Nangarhar, Khost, Paktia, Paktika, Maidan Wardak, Ghazni, Farah etc.

 

Dintr-un total recunoscut oficial de circa 700 de baze militare afgane, 300 au fost și rămân ale Forțelor Naționale de Securitate Afgane, iar restul, anterior utilizate de trupele SUA și cele ale ISAF, sunt în curs de preluare de armata afgană, cu unele excepții.

 

Există câteva iluzii și în ceea ce privește intențiile unor state vecine cu Afganistanul și ale altor țări interesate în anticiparea viitoarei formule de conducere de la Kabul.

 

Cu tot tam-tamul propagandei iraniene, stimulat de o întâlnire consultativă – între emisari talibani și oficiali de la Kabul – patronată de ministrul iranian de externe, zarurile nu au fost încă aruncate pe arena politică internă afgană, iar șansele Teheranului de a avea o influență sporită în Afganistan rămân, deocamdată, simple enunțuri lipsite de conținut convingător.

 

Prea siguri pe victoria lor, unii conducători ai talibanilor au poposit la Moscova – deși anterior se lăudau cu învingerea sovieticilor, în războiul purtat în anii 1979-1989 – pentru a asigura Kremlinul de bunele lor intenții.

 

Fotografia difuzată de agenția Reuters confirma, prin limbajul corpurilor talibanilor, că aceștia nu prea erau în apele lor, ei fiind blamați public, în lume, ca propovăduitorii uciderii pe stadion a adversarilor, interzicerii accesului femeilor în învățământ și funcții publice, menținerii populației într-o stare de premeditată ignoranță și lista întunericimilor lor ar putea continua…

 

Rușii i-au primit pentru a își face o părere mai concretă, despre aceia care se cred drept următorii giranți ai viitorului poporului afgan.

 

Dar Moscova nu a făcut nicio afirmație prin care să recunoască, acum, clamata înlocuire a oficialilor actuali de la Kabul cu o conducere 100% talibană.

 

Turkmenistanul, Uzbekistanul, Tadjikistanul și-au exprimat disponibilitatea pentru convorbiri continuate cu americanii, pentru primirea unora dintre translatorii trupelor americane și aliate, de naționalitate afgană, dar nimic oficial nu a fost concret stabilit.

 

După cum bine au observat americanii, timp de două decenii, serviciul adecvat de informații al Pakistanului și înalte oficialități militare de la Islamabad au sprijinit pe talibani, în războiul dus pe tărâm afgan.

 

Acum, teama cuprinde palatele puterii din Islamabad, pentru că revenirea la Kabul a talibanilor va avea ecou în rândurile mișcărilor islamice extremiste pakistaneze.

 

De aici, până la a le urma modelul, nu este decât un pas, mai mare, dar nu imposibil.

 

De altfel, relațiile dintre Afganistan și Pakistan sunt tensionate de mai bine de patru decenii.

 

Majoritatea afganilor din marile orașe au o viziune negativă asupra Pakistanului, deoarece nu uită că oficialii pakistanezi au susținut pe talibani și mujahedini în anii ’90.

 

Chiar dacă trupele americane și cele ale NATO își încheie prezența în Afganistan, președintele Joe Biden a afirmat clar că va continua să sprijine guvernul de la Kabul.

 

De altfel, președintele afgan Ashraf Ghani, după ce a fost primit la Casa Albă a vizitat și Pentagonul, unde a purtat discuții cu Lloyd Austin, secretarul Apărării al SUA.

 

Acesta, în mod excepțional, l-a condus până la ieșirea din clădire, unde fotoreporterii au surprins surâsuri deloc forțate pe chipurile celor doi oficiali, angajați într-o discuție amicală.

 

Semn că, într-o deloc ipotetică situație de criză, în urma unei solicitări oficiale, a guvernului de la Kabul, de pe navele americane aflate în Marea Arabiei – în momentul de față două portavioane, cu grupurile lor navale de luptă – ar putea fi executate lovituri chirurgicale, cu rachete, împotriva unor concentrări de forțe talibane angajate într-o viitoare operațiune de cucerire a capitalei afgane.

 

Cu alte cuvinte, chiar dacă talibanii cred că „Les jeux sont faits”, realitatea fără fard arată că oficialii de la Kabul nu trăiesc într-un castel de cărți de joc.

 

Asistăm de fapt la confruntarea dintre cei întorși cu fața numai la trecut – talibanii – și cei care vor să trăiască liberi, într-o societate cu instituții în care vocea alegătorilor să nu fie suprimată. Ci ascultată.

 

Unele iluzii privind viitorul statului afgan – parte dintre acestea fiind enunțate în rândurile de mai sus – țin și de modul în care actualele autorități de la Kabul vor ține sub control corupția.

 

Într-o călătorie efectuată la Kabul în ianuarie 2009, Biden – precizează Reuters – ce urma să depună jurământul în calitate de vicepreședinte al SUA, l-a avertizat pe președintele afgan de atunci, Hamid Karzai, la o cină, că ar putea pierde sprijinul Washingtonului, dacă nu va începe să guverneze pentru toți afganii, trimiterea fiind la acuzațiile de corupție care îl vizau pe fratele lui Karzai.

 

Karzai a replicat că SUA sunt indiferente la moartea civililor afgani.

 

Pe măsură ce disputa a continuat, Biden și-a aruncat șervețelul și cina s-a încheiat brusc.

 

Morala întâmplării?

 

Nu poți impune altora renunțarea la obiceiuri în care se complac, cu bună știință.

 

Până la urmă, pariul viitorului este dacă afganii vor fi acum îngenuncheați, din nou, de întunericiții talibani sau vor lupta pentru ce au câștigat în ultimele două decenii.

 

Inclusiv capacitatea de a privi liberi și demni spre cei care îi respectă, ca de la egal la egal, amical.

 

Doar un proverb afgan susține că:

 

„Oricât ar fi muntele de înalt, tot există o cărăruie până în vârf.”