Președintele României, Klaus Iohannis, susține că legăturile cu Republica Moldova sunt profunde, trainice și sincere, iar statul român va continua să acorde sprijin prin toate pârghiile de care dispune. Potrivit șefului statului român, relația apropiată dintre cele două țări este cu atât mai importantă în contextul regional deosebit de dificil, context generat de războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Declarațiile au fost făcute la conferința de presă susținută la Palatul Cotroceni, alături de președinta Maia Sandu, care se află într-o vizită oficială la București, transmite IPN.

„În discuțiile de astăzi am abordat modalitățile în care efectele acestui război pot fi resimțite cât mai puțin de către cetățenii Republicii Moldova. Am felicitat-o pe doamna președinte pentru obținerea de către Republica Moldova, cu prilejul Consiliului European din iunie, a statutului de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Este o reușită istorică, pe deplin meritată, un adevărat moment de cotitură pentru viitorul Republicii Moldova. Este o reușită pentru care și România a luptat, pentru că și pentru noi acest rezultat a fost un obiectiv strategic de politică externă”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele român a spus că a fost abordat și subiectul securității energetice a Republicii Moldova. Se cunoaște faptul că Republica Moldova este deosebit de vulnerabilă în acest domeniu, iar populația resimte deja șocurile creșterilor masive ale prețurilor la gaze naturale și energie electrică. Au fost trecut în revistă evoluțiile pe acest subiect și opțiunile de sprijin în plan bilateral. S-a discutat despre rolul foarte important și potențialul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău ca element esențial în arhitectura de securitate energetică a Republicii Moldova.

„Doamnă președinte, vă asigur că România va continua să se implice în acordarea și mobilizarea de asistență concretă în beneficiul Republicii Moldova. Urmărim ca Republica Moldova să poată depăși cât mai rapid crizele multiple cu care se confruntă și să transpună în practică în mod eficient reformele ambițioase asumate de autoritățile de la Chișinău. În ceea ce privește Acordul privind asistența financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro, mă bucur să constat că implementarea acestuia a fost deja demarată prin patru mari proiecte care vizează achiziția de autobuze școlare, investiții în infrastructura de apă și canalizare, în domeniul mass-media și, respectiv, în dotarea laboratoarelor școlare. Acestea sunt proiecte cu impact direct pentru cetățenii Republicii Moldova”, a menționat președintele român.

Klaus Iohannis

La rândul său, președinta Maia Sandu și-a exprimat convingerea că dialogul dintre instituțiile de la Chișinău și cele de la București se va intensifica și mai mult pe măsură ce Republica Moldova va avansa pe calea aderării la Uniunea Europeană. Și experiența României în acest domeniu va fi foarte utilă.

„Integrarea europeană va însemna pentru Moldova consolidarea unei societăți ghidate de supremația legii și respectarea drepturilor tuturor oamenilor, aderarea la cea mai bogată și prosperă piață, investiții și noi oportunități pentru cetățenii noștri”, a spus șefa statului. Sprijinul României este cu atât mai prețios în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, care a aruncat regiunea în incertitudine. Președinta a spus că războiul a destabilizat piața energetică și, cu ea, securitatea energetică a Moldovei. Inflația record, influențată  în special de creșterea bruscă a prețurilor la energie și carburanți, afectează capacitatea de cumpărare a cetățenilor și pune presiune mare pe producătorii noștri, mulți dintre care au pierdut și piețele de desfacere din est. „Apreciem rolul României care, alături de Germania și Franța, a co-fondat Platforma de Sprijin pentru Moldova, în cadrul căreia partenerii noștri de dezvoltare din toată lumea ne oferă sprijin țintit pentru problemele cu care ne confruntăm. Dar situația ne cere să acționăm cu urgență maximă și să căutăm soluții alternative pentru a păstra stabilitatea țării și a trece cu bine de iarnă” , a declarat Maia Sandu.

„Domnule președinte, în pofida situației grele în care ne aflăm, într-un climat instabil și afectat de crize, Moldova vrea să se dezvolte, să avanseze în parcursul său european, să schimbe în bine viața oamenilor săi. Vom continua eforturile de reformare a instituțiilor din Republica Moldova, a justiției și organelor de control, a sectorului serviciilor publice. Vom continua să finanțăm proiecte de dezvoltare a infrastructurii, programe de încurajare a afacerilor, care creează locuri de muncă și dau un suflu nou comunităților. Vom investi în educație și sănătate, în servicii mai bune pentru oameni”, a notat Maia Sandu

Citește mai mult: https://www.ipn.md/index.php/ro/klaus-iohannis-vom-sprijin-in-continuare-republica-moldova-prin-7965_1091387.html#ixzz7aoGKqazA
Follow us: @IPN_News_Agency on Twitter | ipn.md on Facebook