Victimele deportărilor staliniste vor beneficia de alocații lunare majorate până la 500 de lei și de o serie de facilități suplimentare, începând cu 1 septembrie curent.

Guvernul a aprobat astăzi un pachet social special pentru persoanele care au avut de suferit în urma represiunilor politice, pentru a spori nivelul de protecție socială a acestora, inclusiv prin oferirea unor servicii medicale de tratament și recuperare, potrivit unui comunicat al Guvernului scrie Deschide.md.

Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că aceste lucruri se întâmplă în ajunul zilei de 6 iulie, când vor fi comemorate victimele deportărilor staliniste.

 

„Mulțumesc tuturor celor care au muncit la elaborarea acestor proiecte. Este important pentru acești oameni care au trăit într-o perioadă când viața a fost prea dură cu ei”

 

a spus Pavel Filip.

Alocațiile lunare acordate victimelor reabilitate ale represiunilor politice vor crește de la 100 până la 500 de lei. În acest scop, în anul curent din bugetul de stat vor fi alocate 13 milioane de lei.

În Republica Moldova locuiesc aproximativ 8000 de deportați, care primesc în acest an un ajutor material în valoare de 1000 de lei, cu 300 de lei mai mult decât în anul precedent.