Prime ministers of Visegrad countries (V4), (L-R) Bohuslav Sobotka of Czech Republic, Donald Tusk of Poland, Viktor Orban of Hungary and Robert Fico of of Slovakia attend a press conference in Delegation Hall of the parliament building in Budapest on January 29, 2014 about the situation in Ukraine after their working dinner here. AFP PHOTO / ATTILA KISBENEDEK

Miniştrii de externe ai ţărilor din Grupul de la Visegrad (Polonia, Slovacia, Ungaria şi Cehia) au denunţat, joi, la finalul unei întâlniri la Bratislava cu omologul lor francez, Jean-Yves Le Drian, o serie de “măsuri protecţioniste” apărate, în opinia lor, de Franţa, relatează AFP.

 

“Există o uşoară diferenţă între Franţa şi ţările noastre în ce priveşte viitorul Uniunii Europene. Pentru noi, competitivitatea este esenţială”, a declarat şeful diplomaţiei poloneze, Jacek Czaputowicz, în cursul unei conferinţe de presă comune a celor cinci miniştri.

Potrivit acestuia, unele măsuri prezentate de Franţa, “măsuri protecţioniste, aduc prejudicii UE ca atare”.

Aceste afirmaţii au provocat o scurtă replică a ministrului francez, Jean-Yves Le Drian.

“Sunt în dezacord cu colegul meu asupra unor probleme de fond legate de competitivitate, deoarece eu consider că protecţionismul şi competitivitatea nu sunt incompatibile. Dar, cum nu sunt aici pentru a face campanie electorală, mă voi opri asupra acestor afirmaţii de fond”, a spus el.

Ţările din grupul de la Visegrad critică soluţiile europene relative la muncitorii detaşaţi, reforma condiţiilor de muncă şi plata transportatorilor rutieri internaţionali, precum şi propunerile de armonizare fiscală.

 

Sursa: Agerpres