120 de elevi și profesori din școlile cu predare în grafie latină din stânga Nistrului au vizitat Parlamentul de la Chișinău, la inițiativa președintelui instituției.

În timp ce elevii erau mai curând interesați de cum reușește Andrian Candu să găsească echilibru între muncă și viață de familie, despre viitorul țării, programul Prima casă și locul tehnologiilor informaționale în agenda de dezvoltare a statului, profesorii au solicitat suport pentru îmbunătățirea spațiilor de lucru, transportul în siguranță al elevilor, reforma pensiilor și libera circulație pe întreg teritoriul republicii.

Spiritul patriotic și valoarea elementelor naționale sunt simțite mult mai puternic în instituțiile cu predare în limba română din stânga Nistrului, ne puteți oferi lecții de patriotism tuturor, a spus președintele Parlamentului Andrian Candu, la întâlnirea de astăzi cu elevii școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului și municipiul Bender, aflați în vizită la Parlament împreună cu profesorii lor.
„Ne dorim să ne vedem mai des, să putem să vă vizităm și discutăm cele mai stringente probleme cu care vă confruntați. Vreau să vă încurajez să rămâneți luptători precum ați fost întotdeauna și să cunoașteți că sunteți apreciați de noi, sunteți eroii noștri”, a spus Candu.
Elevii și profesorii au avut parte de un tur ghidat al clădirii și s-au ales cu câte un kit de materiale informative despre Parlament și procesul legislativ, ca suport adițional pentru orele de educație civică.
Sursa : agora.md