Banca Națională a Moldovei pune în circulație, începând cu data de 28 februarie 2018,  o serie nouă de monede metalice: de 1, 2, 5 și 10 lei. Acestea vor circula în paralel cu bancnotele existente de aceeași valoare nominală. De asemenea, potrivit celor de la BNM ele vor fi puse în circulație în această săptămână.

Noile monede sunt introduse urmare unui amplu studiu economic privitor la utilizarea banilor în numerar în Republica Moldova și pe plan internațional. Potrivit acestuia, bancnotele cu valoare mică utilizate în Republica Moldova au intrat în „zona de monetizare” – definită prin folosirea lor frecventă pentru cumpărături zilnice – ceea ce explică uzura lor rapidă.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că punerea în circulație a acestor monede încununează o ieșire victorioasă dintr-o criză bancară profundă:

„Aș spune fără să exagerez că este o zi istorică. Aniversăm 25 de ani de când a fost pus în circulație leul moldovenesc. După 25 de ani, Banca Națională emite moneda națională metalică. Când am auzit intenția, recunosc că am fost destul de sceptic, aveam semne de întrebare, cum va privi societate acest lucru, cum va reacționa mediul de afaceri. Astăzi am găsit răspuns. S-a reușit. Moneda națională este o expresie a suveranității, a idependenței unui stat și a nivelului de dezvoltare. Prin introducerea monedei naționale la nivel de monedă metalică ajungem la un nou nivel de dezvoltare”

Guvernatorul Băncii Naționale, Sergiu Cioclea susține:

„Am demarat această inițiativă acum un an și a venit de la o consultare tehnică. Bancnotele de mică valoare au o viață scurtă. Această constatare a adus o altă cocncluzie: pentru BNM înlocuirea bancnotelor va oferi șansa de a economisi. Este un moment excelent de a face acest pas. Moneda națională și-a revenit. Unii spun că este chiar prea puternic cursul monedei, s-a apreciat mult față de dolar și euro”.