Primele plăcuţe de înmatriculare, cu design neutru pentru maşinile din stânga Nistrului au fost eliberate astăzi la Tiraspol. Acestea au fost înmânate beneficiarilor de reprezentantul special al OSCE pentru reglementare transnistreană, Franco Frattini.

Noile plăcuţe vor permite vehiculelor înmatriculate în stânga Nistrului să circule în traficul internaţional. Din 1 septembrie şi până astăzi, numărul solicitanţilor a depăşit cifra de două mii.
Plăcuţele cu design neutru sunt de culoare albă, gravate cu cifre negre. Solicitanţii care le vor obţine vor avea posibilitatea să circule cu maşinile în spaţiul internaţional.

Totodată, numerele de înmatriculare vor fi incluse în reţeaua Interpol. Acestea nu au inscripţii adiţionale, după cum prevede protocolul în acest sens, semnat în noiembrie, trecut.

Totuşi, posesorul maşinii va fi obligat să aibă încleiat pe plăcuţă abţibildul cu iniţialele Republicii Moldova, în caz dacă se deplasează peste hotare. Prima care a obţinut plăcuţa cu numere neutre a fost o femeie de afaceri din Tiraspol.

Numerele vor fi alese aleatoriu de un soft şi nu vor putea fi personalizate. Întreaga procedură de eliberare a unei plăcuţe nu durează mai mult de două ore. Până acum, cifra solicitanţilor a depăşit toate aşteptările.

„La momentul actual, capacitatea care a fost stabilită pentru prima perioadă are un rând electronic până în iulie, la anul. Noi ne gândim la posibilitatea măririi personalului din ghişee cu condiţia respectării procedurilor”, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic.

„Mecanismul este îndreptat nu pentru a suplini bugetul ci pentru a ajuta oamenii să se bucure de dreptul lor de a călători”, a spus reprezentantul Tiraspolului, Vitalie Ignatiev.

„Un mecanism pe deplin operaţional care permite vehiculelor să participe la traficul rutier internaţional aduce beneficii tangibile populaţiei. Este o confirmare a implicării şi a voinţei politice ale conducerilor de la Chişinău şi Tiraspol pentru progrese în procesul de reglementare”, a subliniat reprezentantul OSCE pentru reglementarea transnistreană, Franco Frattini.

De la începutul anului, adițional acordului privind plăcuțele de înmatriculare, părțile au implementat acorduri privind accesul la terenurile agricole din raionul Dubăsari, funcționarea școlilor cu predare în limba română de pe malul stâng, aplicarea apostilei pe actele de studii universitare din stânga Nistrului, precum și deschiderea podului între localitățile Gura Bîcului și Bîcioc.