Pe 24 februarie 2019 vor avea loc alegerile parlamentare în baza sistemului mixt de vot.

Potrivit legii, alegerile parlamentare pot fi organizate în cel mult trei luni de la data expirării mandatului actualului Legislativ. Întrucât mandatul actualului Parlament expiră la sfârşitul lunii noiembrie, deputaţii au decis astăzi că următorul Legislativ va fi ales la 24 februarie 2019.

ANDRIAN CANDU, preşedintele Parlamentului: “Vrem să avem timp suplimentar pentru Guvern şi Parlament să-şi desfăşoare activitatea deplină până la sfârşitul sesiunii de toamnă, care va fi 30 noiembrie, când expiră mandatul. Vrem să oferim timp suplimentar şi opoziţiei, mai ales extraparlamentare, să se pregătească de alegerile parlamentare. 

În premieră pentru Republica Moldova, scrutinul din 24 februarie 2019 va avea loc în baza sistemului mixt de vot, adică jumătate din cei 101 deputaţi vor fi aleşi în baza listelor de partid şi cealaltă jumătate în baza circumscripţiilor uninominale.

După ce au aprobat data alegerilor parlamentare, aleşii poporului au votat şi pentru încheierea actualei sesiuni parlamentare. Deputaţii vor avea o vacanţă de o lună.