În Rusia salariul mediu net este de 466 de euro, mai mic decât în România unde salariul mediu net este de 565 euro.

În Europa salariile medii nete pot varia între puţin mai mult de 200 de euro până la peste 5.000 de euro. După cum este de aşteptat, în ţările vestice sunt cele mai mari salarii, iar în ţările estice sunt cele mai mici, cu o zonă intermediară din Europa Centrală.

Pentru o comparaţie a nivelului de trai din fiecare ţară raportat la salariul mediu net şi la preţuri, s-a folosit indexul Big Mac al publicaţiei The Economist (care indică preţul unui sandviş Big Mac în diferite ţări).

Cele mai mari salarii medii nete sunt în Monaco, un angajat din acest stat câştigând aproximativ 5.200 de euro, iar la cealaltă extremă se află Republica Moldova şi Ucraina cu salarii medii nete de 212 euro.

Cu un salariu de 5.200 de euro în Monaco îţi poţi cumpăra aproximativ 1.317 sandvişuri Big Mac, conform indexului de pe site-ului The Economist. În Ucraina de salariul de 212 euro îţi poţi cumpăra aproximativ 158 de sandvişuri Big Mac, însă în Republica Moldova de aceiaşi 212 euro îţi poţi cumpăra doar 100 de sandvişuri Big Mac.

sursa:Ziarul Financiar.