La Timişoara a fost marcată ieri, 20 decembrie, Ziua Victoriei, la 29 de ani de când a devenit primul oraş liber de comunism din România.

 

În amintirea acelor momente sirenele au răsunat în centrul oraşului. Amintim că, după represiunile asupra manifestanţilor soldate cu sute de morţi şi răniţi, muncitorii au intrat în grevă, iar timişorenii au ieşit masiv pe străzi.

La 29 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, astăzi, 21 decembrie, vor fi oficiate în toată ţara slujbe de pomenire la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea poporului român. Structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autorităţile publice locale, asociaţiile de revoluţionari şi Mitropolia Ardealului, vor organiza, cu prilejul Zilei Victoriei, ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori.

Şi în Bucureşti vor avea loc vineri acţiuni comemorative la Cimitirul Eroii Revoluţiei, la troiţele din Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană şi la Monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere. Pentru buna desfăşurare a acestor activităţi, se va restricţiona traficul rutier în mai multe zone ale Capitalei.

sursa: rador

Comentarii: