O operă foarte importantă a lui Constantin Brâncuşi, „Sărutul/ Le Baiser”, care se găseşte în cimitirul Montparnasse din Paris, este de foarte mulţi ani obiectul unei dispute între statul francez şi moştenitorii rusoaicei pe mormântul căreia se află sculptura.

 

În 1910, Tatiana Raşevskaia, o femeie de origine rusă exilată la Paris, s-a sinucis la vârsta de 23 de ani. În memoria ei, familia tinerei a cumpărat sculptura care ilustrează un cuplu care se îmbrăţişează, de la un artist român necunoscut în acea epocă. Era vorba despre „Sărutul/ Le Baiser”, în prezent una dintre cele mai importante sculpturi ale lui Constantin Brâncuşi, care a fost amplasată pe mormântul rusoaicei, ca monument funerar, scrie Mediafax.

„Este destul de puţin comun ca o operă de o asemenea importanţă, de o asemenea raritate, să fie plasată într-un loc public, cam la îndemâna oricui”, precizează Jérôme Dupuis, jurnalist al publicaţiei franceze L’Express, pentru Francetvinfo.com.
Totuşi, opera este protejată de o cutie din lemn şi supravegheată prin intermediul a trei camere video şi al unei alarme.
În 2005, un comerciant de artă i-a descoperit pe actualii proprietarii ai sculpturii în Rusia, iar, de atunci, o dispută a izbucnit între statul francez şi aceştia.
Statul francez doreşte ca sculptura să rămână în locul în care a fost amplasată iniţial, dar moştenitorii rusoaicei, care sunt proprietarii oficiali, deşi nu au acces la această lucrare, doresc să o recupereze pentru a o scoate la licitaţie.
Deocamdată, statul francez a avut câştig de cauză în toate procedurile juridice intentate, dar cei şase moştenitori ruşi au făcut apel.
În ultimii ani, cota de piaţă a lui Constantin Brâncuşi a crescut semnificativ. În 2018, sculptura sa „La jeune fille sophistiquée” a fost vândută la licitaţie pentru 62 de milioane de euro, Brâncuşi devenind al doilea cel mai scump sculptor din lume, după Alberto Giacometti.
Sculptura „Le Baiser” din cimitirul din Paris a stat apoi la baza unei serii de câteva zeci de versiuni.
Sursa: descopera.ro