Preoţi şi enoriaşi ai Bisericii Ortodoxe au participat sâmbătă, 12 mai, la un Marş al tăcerii, pentru susţinerea familiei tradiţionale, „unde copiii deprind dragostea de cele sfinte, învață respectul față de datini și tradiții strămoșești și capătă încrederea pentru viitor”, transmite IPN.

 

Mitropolitul Vladimir, care s-a aflat în fruntea coloanei, a spus că, în ultimul timp, Moldova și întreaga ortodoxie este ispitită de vrăjmaș, iar unele persoane au gânduri care le îndepărtează de Dumnezeu. „Fac un apel către cei care îl supără pe Dumnezeu, să se reîntoarcă, să aducă pocăință, să lase toate gândurile și poftele cele trupești și să-și aducă aminte de suflet, de Dumnezeu, de viața pe care creștinii ortodocși trebuie să o petreacă pe acest pământ. Ne întristează că aceste gânduri rele care sunt insuflate unor tineri sunt susținute și de unii legislatori ai țării”, a declarat mitropolitul.

Prezent la eveniment, președintele Igor Dodon, a spus că familia tradițională, religia ortodoxă, tradițiile și istoria sunt valori pe care bazează statalitatea Republicii Moldova. În fiecare an au loc încercări de atentare asupra acestor valori, inclusiv prin legile adoptate în Parlament și care trebuie să fie revăzute. Igor Doodon a anunțat că, începând cu 15 mai, Fundația de binefacere a primei doamne „Din suflet” va oferi câte 4000 de lei la nașterea celui de-al patrulea și următorilor copii. „Vrem să promovăm valorile tradiționale. Dacă acestea vor fi distruse, atunci Moldova nu va avea viitor. Noi trebuie să facem tot posibilul să nu permitem acestor curente să ne distrugă valorile noastre naționale”, a declarat Igor Dodon.

Președintele a reiterat fapul că de astăzi, 12 mai, la Comrat începe Festivalul Familiei. Acesta va continua pe 13 mai – la Bălți, iar pe 15 mai, când este marcată Ziua Internațională a Familiei, va avea loc la Chişinău. În acest an, în premieră în Moldova se va desfășura Congresul mondial al familiei, în perioada 14-16 septembrie, cu reprezentanți din zeci de țări, eveniment la care și-a anunțat prezența și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill.

Participanții la Marș s-au adunat în fața Mănăstirii Ciuflea și, rostind rugăciuni, au mărșăluit până la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală.