Alegeri anticipate vor avea loc în Italia cel târziu “la începutul lui 2019”, a declarat Carlo Cottarelli, desemnat de preşedintele italian Sergio Mattarella să formeze un guvern de tranziţie, informează AFP şi dpa,conform Agerpres.

“Mă voi prezenta în faţa parlamentului cu un program care, dacă voi obţine votul de încredere, va include şi votul pentru bugetul lui 2019. Apoi, parlamentul va fi dizolvat, prin alegeri ce vor avea lor la începutul lui 2019”, însă, fără un vot de încredere, alegeri “imediate” vor fi organizate “după lună august”

a declarat Cottarelli pentru presă, în urma întrevederii sale cu Mattarella.

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, l-a mandatat oficial luni pe Carlo Cottarelli, fost înalt responsabil al Fondului Monetar Internaţional, cu formarea unui nou guvern tehnocrat, după o încercare nereuşită a partidelor Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Liga de a crea o coaliţie guvernamentală.

Liderii M5S şi Ligii, Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, au criticat vehement veto-ul preşedintelui Sergio Mattarella faţă de propunerea lor pentru postul de ministru al economiei, euroscepticul Paolo Savona.