Republica Moldova rămâne a fi o prioritate strategică pentru autorităţile de la Bucureşti, iar parcursul european va fi susținut în continuare de România. Aceste mesaje, enunțate recent în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române, au fost transmise premierului Pavel Filip de către ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, potrivit unui comunicat al Guvermului de la Chișinău.

 

Premierul Pavel Filip a mulțumit părții române pentru sprijin, menționând importanța acestuia în realizarea agendei europene a Republicii Moldova, dar și în implementarea proiectelor bilaterale.

„România este pentru noi nu doar o țară vecină și nu doar un partener – trăim în același spațiu și avem aceleași valori. Ținem la proiectele comune deja pornite și ne dorim continuarea acestora pentru a ne apropia și mai mult”  a spus el.

Printre proiectele comune de interes major au fost evidențiate – construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, interconexiunea rețelelor electrice, dezvoltarea infrastructuri și eliminarea tarifelor la roaming dintre cele două țări. Ambasadorul Daniel Ioniță a precizat că grantul oferit de România pentru renovarea grădinițelor din Republica Moldova a fost suplinit recent cu 3 milioane de euro.

Oficialii au mai făcut un schimb de opinii pe marginea reformelor promovate de Guvern, dar și implementării angajamentelor asumate față de partenerii de dezvoltare. Premierul a menționat că Republica Moldova mizează pe susținerea României, în contextul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019, se mai arată în comunicat.