Compania Facebook Inc. a anunţat miercuri că va interzice distribuirea de postări care sugerează „naţionalismul alb” şi separatismul pe platformele pe care le gestionează, în urma criticilor primite în urma atacului armat din Noua Zeelandă, relatează BBC, potrivit Mediafax.

 

Compania a anunţat că va bloca „lauda, susţinerea şi reprezentarea naţionalismului alb şi al separatismului” pe Facebook şi Instagram, începând de săptămâna viitoare.

De asemenea, gigantul tehnologic a anunţat că îşi va îmbunătăţi metodele de identificare şi blocare a materialelor distribuite de grupările teroriste.

Compania a permis până acum conţinutul naţionalist „alb” deoarece nu l-a perceput drept rasist.

Într-un comunicat publicat miercuri pe blogul oficial, Facebook a transmis că în urma consultaţiilor cu „membri ai societăţilor civile şi academice” a ajuns la concluzia că naţionalismul alb nu poate fi separat de supremaţia albă.

În urma atacurilor armate din Noua Zeelandă, mai mulţi lideri mondiali au cerut companiilor social media să adopte o poziţie mai responsabilă faţă de materialele extremiste distribuite pe platformele lor.

Sursa: Mediafax