Preşedintele Igor Dodon spune că rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova pot genera proteste. Declaraţia a fost făcută într-un interviu pentru tass.ru.

 

„Cred că există o probabilitate foarte mare de destabilizare a situaţiei din ţară, şi explic de ce. Partidul Democrat, care actual se află la guvernare, a acumulat aproximativ 17% în ultimele alegeri. Dar, pentru aceşti patru ani, alegerile din 2014, PD controlează 60% dintre deputaţi. În cazul în care partidul de la guvernare va încerca să pună presiuni, să corupă, să utilizeze resursele administrative în scopul de a forma o majoritate parlamentară ca rezultat al acestor alegeri, în mod inevitabil, aceasta va provoca oamenii să  iasă în stradă”

 

consideră preşedintele Republicii Moldova.

Igor Dodon a mai declarat că dacă alegerile se vor petrece corect, atunci protestele vor putea să fie evitate

 

„Toate sondajele arată că Partidul Socialist are o şansă reală de a lua majoritatea parlamentară. Aceasta este o opţiune ideală şi vom încerca acest lucru. Experienţa arată că, de regulă, partidele de dreapta, se unesc sau sunt unite de Washington şi Bruxelles împotriva partidelor pro-moldoveneşti. Din 2009, a fost întotdeauna aşa. Începând cu anul 2009, primul loc a fost întotdeauna ocupat de partidele pro-moldoveneşti, dar pentru că nu puteau forma o majoritate parlamentară în sine, factorul geopolitic a intervenit din Occident, toţi au fost trimişi la masa de negocieri şi forţaţi să facă o coaliţie. Prin urmare, la această etapă nu putem să ne gândim sau să prognozăm orice coaliţie cu partidele de dreapta. Deoarece experienţa arată că acest lucru este imposibil”

 

afirmă Dodon .

Fiind întrebat dacă este pregătit să protesteze, Igor Dodon spune că da: „Preşedintele va fi cu oamenii din piaţă în cazul unui scenariu negativ”.

Tot el a mai menţionat că tinde să formeze o putere pro-statalistă: „Trebuie să obţinem o majoritate parlamentară şi să formăm o putere deplină. Nu pro-rusă, nu proeuropeană, aşa cum a fost până acum, dar una pro-moldovenească, care va avea relaţii bune cu Occidentul”.