Ce ar trebui să fie prima preocupare a noii guvernări? Ce ar trebui să-i dea insomnii noului prim-ministru?
În politica anglo-saxonă, există o întrebare clasică pentru lideri în momente de criză: „What keeps you up at night?” – ce anume te ține treaz noaptea?
Dacă privim atent evoluțiile recente privind tentativa de „pace” impusă Ucrainei, răspunsul pentru Chișinău devine extrem de clar.
O eventuală înțelegere ruso-americană care să oprească temporar luptele nu ar însemna sfârșitul războiului, ci o pauză strategică oferită Rusiei. O pauză în care Moscova ar avea libertatea să-și reconstruiască armata, să acumuleze muniții, să influențeze blocarea ajutorului european pentru Kiev și să pregătească o nouă ofensivă în următorii ani.
Iar o parte esențială a acestei reconstrucții ar implica Republica Moldova.
Să nu ne facem iluzii: ceea ce am văzut la alegerile din Moldova – cumpărări de voturi și operațiuni derulate prin interpuși – nu a reprezentat un efort real al statului rus. A fost doar o testare minimală, gestionată de grupări apropiate Moscovei, pentru a observa reacțiile Chișinăului: cât de rapid răspunde, ce vulnerabilități are, unde se poate intra cu ușurință.
Dacă Rusia va primi libertate de mișcare în urma „păcii”, va căuta să-și crească prezența și capacitățile în regiunea transnistreană. De ce? Pentru că vechiul obiectiv rusesc – controlul regiunii Odesa și blocarea accesului Ucrainei la Marea Neagră – rămâne strategic și nerealizat. Un nou efort militar în sud, peste câțiva ani, ar avea nevoie de un cap de pod.
Transnistria este acel cap de pod. Iar Moldova este puntea pe care Rusia va încerca s-o folosească.
Într-un asemenea scenariu, Moscova ar avea tot interesul să instaleze la Chișinău o guvernare „prietenă”, dispusă să tolereze intrări de personal, activi, logistică și „inițiative de soluționare” a conflictului transnistrean.
Aici apare riscul numărul unu: presiunea diplomatică asupra Moldovei pentru a accepta o „soluție rapidă” la Transnistria, posibil promovată chiar de Washington, dacă anumite cercuri influente sunt convinse că pot obține o „victorie de pace” ieftină.
O astfel de propunere ar putea reîncălzi ideea federalizării Republicii Moldova – o versiune modernizată a celebrului plan Kozak, prezentată drept „oportunitate istorică”. Pentru Moldova, o astfel de evoluție ar fi catastrofală: ar însemna pierderea controlului statului, instituționalizarea influenței ruse și blocarea ireversibilă a cursului european.
În paralel, Rusia poate activa și alte instrumente: operațiuni de sabotaj, destabilizări politice, presiuni economice, acțiuni coordonate de operatori profesioniști, nu de rețelele improvizate folosite la ultimele alegeri.
Fără o reacție fermă și coordonată a statelor europene, Moldova nu are nicio șansă să reziste unei asemenea presiuni.
De aceea, da: acesta este motivul care ar trebui să-l țină treaz pe premier în fiecare noapte. Nu prețurile, nu scandalurile politice interne, nu competițiile partizane.
Ci perspectiva ca, odată ce Rusia obține o pauză convenabilă în Ucraina, următoarea țintă strategică să fie Republica Moldova.
Semnalul de alarmă este deja vizibil. Dacă informațiile care vin din Ucraina sunt corecte, rezistența internă scade, iar deschiderea pentru compromis crește. Într-un asemenea context, presiunea pentru o „pace temporară” devine tot mai probabilă – iar odată cu ea, schimbarea direcției interesului rus către Moldova devine aproape inevitabilă.
