În perioada 23-27 mai la Bucureşti a avut loc Campionatul deschis al României la înot, la care au concurat circa 400 de sportivi din nouă ţări. Moldova a cucerit 16 medalii în concursurile individuale, opt medalii de aur, cinci de argint, trei medalii de bronz şi şase medalii în probele de ştafetă, conform trm.

Potrivit Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv, cea mai bună înotătoare autohtonă, Tatiana Salcuțan, s-a impus pe distanțele 100 și 200 de metri pe spate, la tineret, dar și la senioare. Sportiva din Tiraspol a fost aleasă cea mai bună în concursurile de tineret, fiind premiată cu 500 de euro.

La individual pe podium au mai urcat Tatiana Chișca, Anastasia Moșenscaia, Anastasia Basisto sau Nichita Bortnicov.