Ucraina va depune plângere la Curtea Internațională de Justiție a ONU, cerând recunoașterea responsabilității Rusiei pentru actul de agresiune din strâmtoarea Kerci, a anunțat președintele Petro Poroșenko, potrivit canalului ICTV.

 

 

Șeful statului susține că marinarii ucraineni, reținuți de paza de coasta rusa pe 25 noiembrie, au acționat în deplină conformitate cu dreptul internațional, în timp ce militarii ruși i-au atacat în apele neutre ale Mării Negre. Marinarii ucraineni nu pot fi judecati în instanțele rusești, deoarece au fost capturați ca urmare a unui act de agresiune și, în conformitate cu Convenția de la Geneva, sunt considerati prizonieri de război. Pentru întoarcerea marinarilor ucraineni și recunoașterea agresiunii ruse este necesar „eforturl întregii lumi”, a spus Poroșenko.

El a reamintit că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat Rusia să furnizeze până pe 3 decembrie informații despre motivele arestarii marinarilor ucraineni. Moscova nu a făcut acest lucru, a spus Porosenko. Avocații ucrainenilor arestați nu exclud că anchetatorii ruși exercită presiuni asupra clienților lor.

Cei 24 de marinari, de pe trei nave ale forțelor navale din Ucraina, capturati de grănicerii ruși in largul coastei Crimeei anexate, au fost arestați pe două luni – până pe 25 ianuarie. Toți se află în închisorile ”Lefortovo” și ”Matrosskaia Tișina” din Moscova, fiind acuzați de trecerea ilegală a frontierei și risca condamnari de până la șase ani de închisoare.

Kievul acuză autoritățile ruse de provocare și consideră că incidentul din Marea Neagră este un act de agresiune.

 

sursa:Paginaderusia.ro