Preşedinţii rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping îşi vor sublinia “viziunea comună” în materie de securitate internaţională cu prilejul unei întâlniri din deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing, a anunţat miercuri Kremlinul, făcând referire la susţinerea chineză în criza ucraineană, relatează AFP, conform Agerpres.

 

“O declaraţie comună privind intrarea relaţiilor internaţionale într-o nouă eră a fost pregătită”, a declarat Iuri Uşakov, consilier diplomatic al lui Putin. “Se va regăsi în aceasta poziţia comună a Rusiei şi Chinei (…), în special în chestiuni de securitate”, a adăugat el.

Vladimir Putin este aşteptat vineri în China, în prima zi a JO de la Beijing, în contextul în care tensiunile sunt la cel mai înalt nivel cu Occidentul, care îl acuză că pregăteşte un atac militar împotriva Ucrainei.

Rusia, care dezminte orice plan de invazie, cere garanţii pentru securitatea sa, în special promisiunea că Ucraina nu va fi niciodată membră NATO şi că Alianţa îşi va retrage forţele pe poziţiile din 1997.

“China susţine exigenţele ruse de garanţii de securitate”, a dat asigurări Uşakov miercuri, estimând că “Moscova şi Beijingul au aceeaşi înţelegere a necesităţii de a forma o ordine mondială mai justă”.

El a denunţat, de asemenea, utilizarea “sancţiunilor unilaterale şi a măsurilor protecţioniste”.

Potrivit lui Uşakov, semnarea mai multor acorduri este prevăzută cu prilejul vizitei lui Putin în China, inclusiv în domeniul strategic al gazului.

Preşedintele rus va fi însoţit de ministrul energiei, Nikolai Şulghinov, de şeful gigantului petrolier Rosneft, precum şi de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.

Apropiată de Rusia, China a cerut la sfârşitul lui ianuarie “să fie luate în serios” şi să se găsească o “soluţie” la “preocupările rezonabile” ale Moscovei pe tema securităţii sale.