Ambasada României în Republica Moldova salută organizarea primei ediții a Festivalului „Fratele meu de peste Prut”, unul dintre rezultatele concrete ale acordurilor de înfrățire dintre satul Bălășești, raionul Sângerei, cu comunele Filipeștii de Pădure, Prahova, și Comarna, județul Iași, semnate în anul 2021.

 

„Ne-am bucurat să asistăm la un act cultural autentic, în care tradițiile, portul popular și folclorul autentic românesc au fost ridicate la rang de artă de ansamblurile folclorice și de meșterii, artiști populari, de pe cele două maluri ale Prutului! ”, se arată în comunicatul ambasadei.

La eveniment a participat Adrian Dupu, secretar de stat, Șeful Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din cadrul Guvernul României.