“Este un act de dreptate istorică şi de demnitate patriotică”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, spune că Unirea Basarabiei cu România reprezintă un act de dreptate istorică şi de demnitate patriotică, potrivit Agerpres.

 

Acesta subliniază că dragostea faţă de ţară şi neam şi cultivarea unităţii tuturor românilor, susţinute de credinţa în Dumnezeu, constituie un ideal sfânt pentru generaţia actuală.  “Cultivarea unităţii tuturor românilor, dragostea faţă de ţară şi neam, susţinute de credinţa în Dumnezeu şi respectul faţă de sacrificiul şi moştenirea lăsată de înaintaşii noştri, constituie un ideal sfânt pentru generaţia actuală, pe care trebuie să îl împlinim şi să îl transmitem generaţiilor viitoare.Dumnezeu să binecuvânteze poporul român reunit într-o singură ţară!”, potrivit biroului de presă al Patriarhiei Române.  Patriarhul Daniel rememorează întreg contextul istoric al făuririi Unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918, amintind demersurile Partidului Naţional Moldovenesc, înfiinţat la sfârşitul lunii mai 1917, sub conducerea lui Pavel Gore şi a preşedintelui de onoare, Vasile Stroescu, ca şi “strădania unor oameni politici înţelepţi şi curajoşi aflaţi în Sfatul Ţării”, printre care s-au numărat şi “absolvenţi ai Seminarului Teologic din Chişinău”.  “Iar alţii au fost îndrumaţi de clericii basarabeni care au luptat pentru limba română încă de la începutul secolului 20 (preotul Alexei Mateevici, arhimandriţii Gurie Grosu şi Dionisie Erhan, aleşi în fruntea eparhiilor din Basarabia după Unire, preoţii Alexandru Baltaga, Andrei Murafa, Vasile Gobjilă, Constantin Popovici şi alţii)”, subliniază patriarhul.  În mesaj, patriarhul Daniel afirmă că “în noul context istoric, Biserica Ortodoxă Română, prin ierarhii şi clericii din Basarabia, menţine vie credinţa ortodoxă, dragostea frăţească şi idealul unităţii româneşti”, Patriarhia Română fiind “de fapt cea dintâi instituţie care a început reunirea eclesială a Basarabiei cu România”.  După dezmembrarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova şi-a proclamat independenţa în 27 august 1991, iar apoi numeroşi credincioşi mireni s-au adresat Sfântului Sinod al BOR, care a aprobat, în decembrie 1992, reactivarea Mitropoliei Basarabiei şi a eparhiilor sale sufragane, precizează patriarhul.  “Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2018 ca An Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, iar şedinţa solemnă de astăzi a Parlamentului României, cu participarea unei delegaţii din Republica Moldova, reprezintă un important moment de cinstire a celor care în 1918 au avut un rol determinat la realizarea României reîntregite, a României Mari”

 

, se mai arată în mesajul patriarhului BOR, Daniel, cu prilejul aniversării Unirii Basarabiei cu România.