Gazoductul Ungheni – Chișinău, care este o continuare a tronsonului Iași – Ungheni, inaugurat la 27 august 2014, va fi gata către sfârșitul lui 2019.

 

 

Asigurările vin din partea Ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță, care a precizat într-un interviu pentru Radio Chișinău că Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale din România „Transgaz” are fondurile necesare pentru a construi gazoductul.

„Menționez acest lucru pentru că am văzut că persistă în mintea unora diverse semne de preocupare. Reiterez faptul că România nu are doar voința politică de a realiza gazoductul respectiv în termenii agreați, dar și resursele financiare necesare pentru acest proiect important. Recent, de altfel, la București a fost semnat și un Acord între Ministerul Fondurilor Europene din România și Transgaz – companie care este responsabilă de acest proiect, pentru a fi asigurată finanțarea pentru diversificarea rutelor de transport a gazelor naturale în regiunea Nord-Est, care acoperă evident și Republica Moldova”, a declarat Ambasadorul României.

„Transgaz” urmează să investească în acest gazoduct circa 93 de milioane de euro. Conducta Ungheni-Chișinău va avea o lungime de 120 de kilometri şi capacitatea de a transporta anual circa 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din România în Republica Moldova.

Un interviu cu Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, va fi difuzat pe 1 decembrie la Radio Chișinău, în ediția specială a matinalului dedicat Centenarului Marii Uniri.

sursa:radiochisinau.md

Comentarii: