Kurzii din Siria au cerut joi Berlinului să împiedice Turcia să folosească tancuri germane în cadrul ofensivei de la Afrin, informează DPA.

Turcia a folosit tancuri germane pentru bombardarea la întâmplare a civililor şi pentru a distruge sate întregi în Afrin ,cerem guvernului german să facă cele mai puternice presiuni asupra guvernului turc pentru a opri folosirea tancurilor la uciderea oamenilor din Afrin,

a declarat Suleiman Jafaar

Kurzii au difuzat prin internet imagini cu cadavre de copii despre care afirmă că au fost măcelăriţi de proiectile trase de tancurile armatei turce, produse în Germania, în cadrul operaţiunii “Ramura de măslin”. “Femeile şi copiii din Afrin nu luptă pe front, ci sunt pur şi simplu loviţi de artilerie în case sau adăposturi”, a arătat Jafaar.

Obiectivul declarat al Ankarei este de a-şi securiza frontiera faţă de ameninţarea miliţiilor kurde YPG.

Armata turcă foloseşte în cadrul operaţiunii tancuri Leopard 2, de fabricaţie germană, iar această informaţie a generat dezbateri aprinse în Germania. Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, a declarat presei că pe 25 ianuarie Berlinul a amânat o decizie controversată privind îmbunătăţirea blindatelor respective.

sursa:agerpres.ro