Ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, a declarat, sâmbătă, la Vaslui, că există în derulare procedura de achiziţie pentru cele patru corvete multifuncţionale din offset-ul cărora se vor moderniza cele două fregate cumpărate de la Marina Britanică.

 

Mihai Fifor a spus că după ce a fost achitat sistemul de rachete HIMARS şi Guvernul se pregăteşte să achite cel de-al doilea system de rachete Patriot, acum este în derulare procedura de achizţie pentru cele patru corvete multifunţionale.

„Guvernul României face toate eforturile astfel încât programele majore de înzestrare a Armatei României să poată să fie duse la îndeplinire. Numai anul acesta deja în februarie am achitat primul sistem de rachete HIMARS, suntem în faza în care ne pregătim să achităm cel de-al doilea sistem de rachete Patriot, avem în plină derulare procedura de achiziţie pentru cele patru corvete multifuncţionale din offset-ul cărora se vor moderniza cele două fregate pe care le-am cumpărat de la Marina Britanică în urmă cu ceva ani şi iată săptămâna aceasta un nou program, cel legat de bateriile de coastă sau sistemele mobile de lansare rachete antinavă”, a spus Fifor, citat de MEDIAFAX.

Mihai Fifor este, sâmbătă, în localitatea Dumeşti, judeţul Vaslui, unde participă la comemorarea a 75 de ani de la moartea mareşalului Constantin Prezan.