Duminică, de Bunavestire, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România a avut loc o mare manifestație unionistă la Chișinău.

 

În centrul capitalei Republicii Moldova s-au strâns peste o douăzeci  de mii de români care au proclamat Declarația de Unire cu România.

A fost un moment istoric care nu poate rămâne fără urmări. Ar trebui să fie o chestiune de zile realizarea unirii Republicii Moldova cu România. De altfel paticipanții au cerut politicienilor de la Chișinău și București să nu fie lași, iar parlamentele celor două țări surori să declare unirea imediată.

Cum era de așteptat președintele interselor străine în Republica Moldova, aventurierul mancurt Igor Dodon a început să peroreze speriat jigniri la adresa unioniștilor. Această obrăznicie a lui Igor Dodon împotriva românilor și unirii nu trebuie să rămână nepedepsită de autoritățile române.

Clasa politică dâmbovițeană de la București și nomenklatura secesionistă de la Chișinău trebuie să înțeleagă că a început revoluția unirii de jos în sus, iar poporul român de dincolo și de dincoace de Prut se va uni indiferent de interesele corupte ale politicienilor din cele două capitale românești.

Unirea se va face în granițele firești ale României reîntregite, nu doar în UE așa cum vrea șeful USR, ca să facă pe plac Bruxellului, care de fapt se împotrivește unirii și realizării unui stat român puternic. Guvernul de la București trebuie să ceară de fapt anularea Pactului nazisto-bolșevic Ribbentrop – Molotov din august 1939.

România nu trebuie să mai accepte dezmembrarea țării pe baza înțelegerii între Hitler și Stalin. Împărțeala dictatorilor e caducă într-o Europă democrată și unită. Bucureștiul trebuie cu tact și diplomație să abordeze problema basarabeană ca un teritoriu dezlipit cu forța străină de la patria mamă, România.

Cei care vor menținerea consecințelor pactului nazisto-sovietic de fapt sunt niște separatiști care trebuie să intre sub incidența legii penale naționale românești, așa cum au intrat liderii catalani în vizorul justiției spaniole. Igor Dodon trebuie abordat ca un separatist care aduce un atentat unității și integrității teritoriale a României reîntregite. Separatismul pe criterii nazisto-bolșevice trebuie sancționat drastic prin lege.

Așa cum Puigdemont a fost arestat pentru separatism recent în Germania îi va veni și rândul lui Dodon să suporte consecințele legii române pentru instigare împtriva unității teritoriale a României. În 1988 și 1989 agenții DSS, conform unor surse credibile, au reușit să sprijine politic și financiar construirea Frontului Popular din Basarabia, care a dus la desprinderea Moldovei de URSS. DSS pur și simplu a demantelat parțial agentura KGB din RSS Moldova.

Din păcate nu s-a realizat unirea pentru că Ion Ilici Iliescu, care era manipulat și manevrat de conducerea sovietică s-a opus în 1991. Astăzi din nefericire nu se reușește crearea cadrului informativ pentru unirea imediată a Republicii Moldova cu România pentru a nu deranja forțe sensibile de la Bruxelles și din NATO.

Pentru a realiza unirea de Centenar, Bucureștiul trebuie să abordeze nomenklatura de la Chișinău și mai ales generația neo-sovietică, condusă de Igor Dodon ce dorește o Europă cât mai fărâmițată supusă intereselor marilor puteri și a Bruxellului, ca pe niște separatiști, niște produse secesioniste ale pactului nazisto-bolșevic din 1939, pe care chiar și Moscova lui Gorbaciov l-a denunțat în 1990.

Republica Moldova este un teritoriu al României rupt temporar țara mamă de către interesele tiranice ale lui Hitler și Stalin. Această rapt teritorial trebuie să înceteze. Anglo-americanii au denunțat pactul, la fel și Moscova, atunci când va înțelege și Bucureștiul să-l denunțe și să înfăptuiască unirea prin proclamarea imediată de către parlamentele din cele două capitale românești.

Unirea e doar o chestiune de voință națională, iar cine se opune acesteia încalcă ordinea constituțională și cea internațională, fapt ce trebuie sancționat prin lege după modelul spaniol.

Ionuț Țene