- Istoria detaliată a conflictului dintre Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei (2002–prezent)
Conflictul dintre Mitropolia Basarabiei (aflată sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române) și Mitropolia Moldovei (subordonată Patriarhiei Moscovei) privind proprietatea și folosința a sute de lăcașuri de cult din Republica Moldova își are originea în anul 2002, în contextul unei hotărâri decisive a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). De atunci și până astăzi, disputa a generat controverse juridice, administrative și comunitare, extinzându-se pe durata a peste două decenii.
Condamnarea Republicii Moldova la CEDO (2002)
În 2002, Republica Moldova a fost condamnată la CEDO pentru refuzul de a înregistra Mitropolia Basarabiei în registrul de stat al cultelor. Statul pierduse anterior toate procesele interne, iar decizia CEDO a fost obligatorie. Autoritățile aveau la dispoziție un termen scurt pentru a recunoaște oficial cultul.
Înregistrarea Mitropoliei Basarabiei crea premisele pentru revendicarea lăcașurilor de cult deținute înainte de anexarea sovietică din 1944. Această posibilitate a determinat guvernarea comunistă de atunci să adopte o serie de măsuri pentru a menține controlul Patriarhiei Moscovei asupra parohiilor din Republica Moldova.
Măsurile adoptate de guvernarea comunistă (2002–2003)
În perioada imediat următoare hotărârii CEDO, guvernarea Voronin–Tarlev a adoptat două instrumente administrative principale considerate ulterior problematice:
Contractul de dare în folosință gratuită
Ministerul Culturii a încheiat un contract prin care peste 800 de biserici și mănăstiri cu statut de monument au fost date în folosință Mitropoliei Moldovei. Documentul, alcătuit din două pagini, nu includea o listă a imobilelor transmise, nu stabilea condiții clare de utilizare și nu preciza perioada de valabilitate. Contractul a fost semnat la sfârșitul anului 2002 sau începutul anului 2003.
Hotărârea de Guvern nr. 740/2002
Guvernul a adoptat o hotărâre prin care Mitropolia Moldovei era declarată succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei din perioada interbelică. Această hotărâre a fost ulterior anulată de Curtea Constituțională a Republicii Moldova, fiind considerată neconstituțională.
Scopul acestor măsuri a fost reducerea sau stoparea trecerii comunităților parohiale din jurisdicția Mitropoliei Moldovei în cea a Mitropoliei Basarabiei.
Statutul proprietății bisericilor înainte și după 1991
Majoritatea bisericilor din Republica Moldova au fost construite în secolele trecute prin contribuțiile directe ale enoriașilor și ale comunităților locale. În 1944, după reanexarea Basarabiei de către autoritățile sovietice, aceste lăcașuri de cult au fost declarate verbal drept proprietate a statului, fără acte formale de naționalizare.
După declararea independenței Republicii Moldova în 1991, statul a menținut același statut, autoproclamându-se proprietar al bisericilor-monument, fără documente juridice care să ateste un transfer legal de proprietate.
Înregistrările cadastrale din 2002
În același an în care Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată oficial, a fost lansat sistemul Cadastral național. Bisericile-monument au fost înscrise automat ca proprietate a statului. Ulterior, pe baza contractului de dare în folosință, dreptul de folosință a fost trecut în favoarea Mitropoliei Moldovei.
În numeroase cazuri, înscrierea este considerată abuzivă, deoarece contractul nu conținea lista bunurilor transmise. În unele situații, cadastrul a înscris Mitropolia Moldovei chiar ca proprietar (de exemplu, cazul bisericii din satul Camincea).
Aceste înscrieri au devenit, de-a lungul anilor, principalul instrument prin care Mitropolia Moldovei invoca dreptul de administrare asupra lăcașurilor de cult și bloca trecerea parohiilor către Mitropolia Basarabiei.
Evoluția conflictului în teritoriu
În perioada 2002–2023, numeroase parohii au solicitat trecerea la Mitropolia Basarabiei. În astfel de situații, Mitropolia Moldovei invoca dreptul de folosință și solicita intervenția poliției pentru a restricționa accesul enoriașilor și al clerului. În unele cazuri, ușile bisericilor erau blocate, lacătele erau schimbate, iar activitatea liturgică era întreruptă.
Parohiile erau nevoite să inițieze proceduri judiciare pentru clarificarea dreptului de administrare sau proprietate asupra lăcașurilor de cult. Procesele durau adesea între trei și zece ani, iar în unele situații parohiile își desfășurau activitatea în lăcașuri provizorii.
Dezvoltările judiciare recente (2023–prezent)
În 2023, Curtea de Apel a emis o decizie prin care contractele de dare în folosință au fost anulate. Decizia este definitivă, dar nu irevocabilă. Dosarul se află pe rol de peste 12 ani și a fost examinat de opt ori de Curtea Supremă de Justiție, fiind retrimis de șapte ori spre rejudecare.
Curtea Supremă stabilise inițial ca termen-limită pentru soluționarea definitivă data de 23 aprilie 2025, însă până la această dată nu a fost publicată o hotărâre finală. Întârzierea soluționării cauzei a fost criticată de diferite organizații și experți, întrucât menține incertitudinea juridică privind administrarea lăcașurilor de cult.
Ministerul Culturii are posibilitatea legală de a revoca unilateral contractele de dare în folosință, însă a preferat să aștepte decizia definitivă a instanței supreme.
