Comuna Parva, o localitate din județul Bistrița-Năsăud, România este prima care a votat o Declarație de Unire. Astfel, și cei de peste Prut au aflat despre obiectivul comun a celor 34 de localități din Republica Moldova care deja au semnat documentul.

„Prin prezenta Declarație ne asociem demersurile primarilor din Republica Moldova (Basarabia) de a lupta împreună pentru recunoașterea valabilității ACTULUI UNIRII citit de bistrițeanul Iuliu Hossu la 1 decembrie 1918. Ne exprimăm dorința de a sărbători împreună Centenarul Marii Uniri 1918-2018 fără ca pământul românesc să aibă graniță la Prut”, scrie primarul localității, Ioan Strugari .

„Să facem tot ce stă în puterea noastră pentru reîntregirea țării în anul centenar 2018. Generația de azi are datoria morală de a lupta pentru aceleași idealuri apărate cu prețul vieții lor de înaintașii noștri. Poporul român nu poate sărbători Centenarul Unirii fără o parte din teritoriile românești care au făcut obiectul marii sărbători de la Alba Iulia, în 1918. O sărbătoare adevărată a poporului român poate avea loc în aceleași condiții din 1918.
Nu trebuie să uităm suferințele trecutului, chinurile fraților, părinților și bunicilor noștri care au luptat pentru pământul acesta românesc, umiliți prin lagărele sovietice, de unde unii nu s-au mai întors. Mai mult, împotriva voinței lor, frații noștri din Basarabia au fost rupți de la trupul patriei istorice din voia lui Hitler și a lui Stalin.
Prin prezenta Declarație, ne asociem demersurilor primarilor din Republica Moldova (Basarabia) de a lupta împreună pentru recunoașterea valabilității actului Unirii citit de bistrițeanul Iuliu Hossu, la 1 decembrie 1918. Ne exprimăm dorința de a sărbători împreună Centenarul Marii Uniri, fără ca pământul românesc să aibă granița la Prut
”, se arată în rezoluția semnată de primarul Ioan Strugari, alături de viceprimar și consilierii locali.

Citat de UNIMEDIA